Legea lobby-ului, retrimisă de plen Comisiei juridice, până la 1 februarie

Autor: Emma Toader 10.12.2013

Deputaţii au decis ieri să retrimită spre analiză până la 1 februarie la Comisia juridică proiectul de lege care stabileşte condiţiile desfăşurării activităţii de lobby.

„Trebuie să reglementăm foate clar această activitate de lobby, tocmai pentru a delimita (...) activitatea de lobby, deci de reprezentare profesionistă, de o încercare cumva mascată de a realiza trafic de influenţă (...) Se fac precizări clare şi suplimentare că orice asemenea încercare din partea unui profesionist în lobby este sancţionată şi îi este interzis oricărui profesionist în lobby să promită sau să dea ceva unui funcţionar public pentru a obţine beneficii în dreptul lui sau al clientului său“, a declarat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice.

El a afirmat că toate contractele de lobby vor fi publicate într-un registru ţinut de Consiliul Naţional al Profesioniştilor în Lobby, astfel încât oricine va putea afla dacă o persoană este lobby-ist şi are contract pentru reprezentarea unui terţ. Ciucă a menţionat că nu pot face lobby persoanele cu cazier, cele fără studii superioare, cu deficienţe mentale, dar şi persoanele care au o activitate la instituţia din care fac parte.

El menţionat că un parlamentar sau un demnitar în activitatea sa nu poate face lobby decât dacă este vorba despre o activitate care nu are legătură cu domeniul său de activitate.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.12.2013