Unul dintre cele mai mari contracte de infrastructură de anul acesta: Austriecii de la Strabag şi francezii de la Alstom reabilitează calea ferată dintre Vinţu de Jos şi Simeria cu 300 mil. euro

Autor: Andreea Neferu 11.12.2013

Consorţiul format din firmele Swietelsky (Austria), Strabag (Austria), Alstom (Franţa), Arcada (Spiru Mantu şi Mihai Humă), Euro Construct Trading 98 (Dan Beşciu, Sorin Vulpescu) şi Transferoviar Grup (Călin Mitică) vor reabilita tronsonul de cale ferată Vinţu de Jos-Simeria pentru suma de 1,35 de miliarde de lei (302 milioane de euro).

Tronsonul de circa 42 de kilometri va asigura, după reabilitare, viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru cele de marfă, şi va cuprinde 1 tunel şi 9 pasaje denivelate.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni, iar finanţarea este asigurată în proporţie de 85% din fonduri europene, iar restul din bani de la bugetul de stat.