Olandezii vor să recruteze 200 de muncitori români

Autor: Corina Mirea 12.12.2013
O firmă de recrutare olandeză, care va deschide o filială locală în România luna viitoare, caută 200 de muncitori români pe care să-i plaseze în companii din industria petro­lieră din ţări precum Belgia, Luxemburg şi Olanda.
 
ET&T Beheer B.V., care are ca activităţi în domeniul trainingului, recrutării şi închirierii de personal în domeniul industrial, va avea sediul într-un spaţiu de 5.000 de metri pătraţi din oraşul Otopeni.
 
„Muncitorii din România sunt re­cunoscuţi în Europa datorită nivelului ridicat de calificare, onestitate şi da­torită abilităţilor lingvistice. Astfel, Ro­mânia este locaţia noastră stra­tegică, unde vom oferi sesiuni de training şi certificări pentru siguranţa muncii pentru poziţii precum mon­ta­tori de schele, izolatori, vopsitori in­dustriali şi sudori“ (principalele posturi pentru care firma recrutează, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei cu capital olandez), afirmă repre­zen­tanţii ET&T. Cos­turile pentru cursu­rile de training şi cazarea candidaţilor pe parcursul instruirii vor fi suportate de către viitorii angajatori.