Ciprul ar putea rămâne de acum încolo exemplul pe care Europa îl va urma pentru salvarea şi lichidarea băncilor, primii care vor plăti urmând să fie cei cu depozite mari

Miniştrii europeni de finanţe au stabilit ieri la Bruxelles, după negocieri maraton de 16 ore, bazele unui acord pentru lichidarea sau salvarea băncilor falimentare şi împărţirea costurilor, a declarat pentru postul american de televiziune Jeroen Dijsselbloem, preşe­dintele Eurogroup.

Aşteptările sunt ca acordul să cuprindă un proces de „bail-in“ după modelul cipriot în care costurile pentru salvarea sau lichidarea băncilor sunt suportate în primul rând de persoanele cu depozite mari.

„Aceia care au de câştigat (din a investi în bănci – n.red.) trebuie, de asemenea, să-şi asume o parte din riscuri“, a afirmat Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei, cea mai mare economie europeană.

Apoi, dacă banii deponenţilor nu sunt suficienţi, vor fi folosite fonduri naţionale de lichidare. De asemenea, „vom avea un fond european“ de sprijin bancar, a spus Dijsselbloem. Acesta va fi construit în 5-10 ani. „Însă, mai ales în primii ani, vom avea şi o oarecare responsabilitate naţională“, a precizat şeful Eurogroup. O decizie finală în privinţa sistemului unic de salvare şi lichidare bancară miniştrii europeni o vor lua săptămâna viitoare, miercuri.
 

Germania, Franţa, Italia, Spania şi Olanda sunt arhitecţii planului

Principalele puncte ale planului au fost stabilite de miniştrii de finanţe din Germania, Franţa, Italia, Spania şi Olanda, separat de întâlnirea celor 28 de miniştri din UE, potrivit mai multor oficiali europeni citaţi de The Wall Street Journal.

„În privinţa liniilor de ghidaj ale acordului politic, nu este nicio neclaritate. Acestea au fost stabilite şi nu vom reveni asupra lor“, a asigurat Pierre Moscovici, ministrul de finanţe al Franţei.

Acordul va uşura eforturile zonei euro de a rupe legătura toxică dintre bănci şi guverne. Bailout-urile bancare scumpe şi ezitările autorităţilor naţionale de a rezolva problemele pe măsură ce acestea se acutizau au ruinat finanţele Irlandei, Spaniei şi ale altor ţări din zona euro.

Compromisul pare că înclină spre Germania şi alte state bogate, care sunt reticente în a-şi asuma responsabilitatea rezolvării problemelor vechi ale altor ţări. De aceea, în primii ani costul lichidării băncilor va fi suportat în cea mai mare parte de autorităţile naţionale, a explicat Schäu­ble. Doar după ce fondurile naţionale de lichidare au fost umplute cu cotizaţiile băncilor timp de zece ani sau mai mult, acestea pot fuziona într-un fond unic, se arată într-un proiect de acord.

În perioada de tranziţie, fondurile naţionale îşi vor putea accesa reciproc resursele, la început în proporţie mai mică, în funcţie de costurile lichidării băncii, apoi tot mai mare. Aceasta va fi posibil printr-un nou acord interguvernamental de genul Pactului Fiscal al UE privind limitele bugetelor naţionale.
 

Un compromis influenţat puternic de Germania

Totodată, autorităţile naţionale vor păstra o parte din puterea de a decide când şi cum o bancă va fi lichidată. Deciziile sunt pregătite de un consiliu alcătuit din autorităţile naţionale de lichidare şi vor fi supuse aprobării Comisiei Europene. Dacă CE se opune planului consiliului, ultimul cuvânt îl vor avea miniştrii de finanţe.

Germania a ieşit victorioasă şi în ceea ce priveşte câmpul acoperit de mecanismul unic. Consiliul de lichidare va putea decide doar în privinţa băncilor care vor intra sub supravegherea directă a BCE începând cu toamna anului viitor şi a tuturor băncilor care au operaţiuni în mai mult de un stat - în total aproximativ 250 de instituţii de credit, a spus ministrul european al pieţei interne Michel Barnier.

Băncile mici vor rămâne sub puterea autorităţilor naţionale. Însă consiliul ar putea interveni în privinţa unei anumite bănci dacă va considera necesar. Germania vrea să păstreze puterea de a decide în privinţa băncilor locale de economii, care au puternice legături politice.

O problemă care rămâne de rezolvat în următoarea săptămână este cine va suporta costurile pentru falimentele care copleşesc fondurile finanţate de sistemul bancar. În majoritatea cazurilor, dacă un fond de lichidare rămâne fără bani, ţara de origine a băncii falimentare va trebui să intervină. Totuşi, fondurile care beneficiază de garanţii de la guvern vor putea primi linii de credit de la fondul permanent de bailout al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, potrivit unui oficial european.

Acordul preliminar menţionează 2016 ca anul în care va fi activat mecanismul unic de lichidare bancară, potrivit agenţiei Thomson Reuters.

Dacă miniştrii nu vor reuşi să ajungă la un acord final până la sfârşitul anului, termen limită impus chiar de ei, credibilitatea politicienilor europeni va avea din nou de suferit, în condiţiile în care ei sunt criticaţi pentru reacţia uneori lentă şi necoerentă la criză.

Planul lor îi va irita cu siguranţă pe membrii Parlamentului European, care vor vota asupra transformării acestuia în lege. Parlamentarii nu s-au arătat încântaţi de folosirea unor proceduri similare care i-au marginalizat în crearea fondului permanent de bailout şi a Pactului Fiscal, notează EUobserver.

Parlamentul UE „are la îndemână toate uneltele cu care poate opri abordarea interguvernamentală, care va slăbi drepturile de control democratic ale Parlamentului“, a spus Sven Giegold, parlamentar german responsabil cu uniunea bacară.
 

Până acum cele mai scumpe bailouturi au fost în Germania, cea mai mare economie europeană, şi Spania, una dintre ţările cele mai avariate de criză

Cel mai răsunător eşec bancar din Germania este cel al Commerzbank, a doua instituţie de credit ca mărime din ţară, care a primit ajutoare de

18,2 miliarde de euro. Analiştii estimează că pierderile suportate de guvern se ridică la 80%. Al doilea creditor imobiliar din Germania, Hypo Real Estate, este o altă victimă, având nevoie de capital suplimentar de aproape 10 miliarde euro, de garanţii de stat de 145 miliarde euro şi de 20 miliarde euro pentru a se proteja de creditele toxice. De asemenea, banca regională de stat Landesbanks a primit capital de 21 miliarde euro.

În Spania, guvernul a fost forţat să injecteze 61,4 miliarde de euro în sectorul bancar şubrezit de prăbuşirea pieţei imobiliare. Puţini sunt cei care cred că statul îşi va primi banii înapoi. Multe dintre băncile care au fost naţionalizate după 2009 sunt bănci locale de economii, nelistate pe burse. Toate în afară de trei au fost vândute altor bănci spaniole, în cazul tuturor pe mai puţin decât a injectat statul. Spre exemplu Caja de Ahorros del Mediterráneo a avut nevoie de un bailout de 5,25 mld. euro în 2011. Banca a fost vândută către Banco Sabadell la câteva luni mai târziu pentru suma simbolică de 1 euro. În Olanda, ABN Amro, a treia bancă în funcţie de mărime din acea ţară, a intrat în proprietatea statului, iar ING, pe locul doi ca mărime, a fost salvată în 2009 cu zece miliarde de euro. În februarie, guvernul a cheltuit 3,7 miliarde euro pentru naţionalizarea SNS Reaal, un alt jucător major.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2013