Romgaz va avea a treia pondere în BET după Fondul Proprietatea şi Banca Transilvania

Autor: Andrei Chirileasa 16.12.2013

Acţiunile producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaş vor intra în indicele bursier BET cu o pondere iniţială de 16,69%, mai mare decât cele ale acţiunilor Petrom şi BRD.

Cinci dintre cei şase indici ai Bursei de Valori Bucureşti vor fi modificaţi începând cu data de 23 decembrie 2013, cu ocazia intrării în componenţa lor a acţiunilor Romgaz Mediaş (simbol bursier SNG) şi Nuclearelectrica Bucureşti (SNN). Acestea sunt cele mai mari schimbări în structura indicilor bursieri după cele operate în 2011, după listarea Fondului Proprietatea (FP).

Cele mai importante modificări sunt cele ale indicelui BET (Bucharest Exchange Trade), care urmăreşte evoluţiile celor mai importante zece companii de pe bursă (cu excepţia SIF-urilor), fiind principala referinţă a Bursei de la Bucureşti. Indicele BET este urmărit cu atenţie de investitorii care îşi raportează strategiile de investiţii la evoluţia acestuia, iar în general când se vorbeşte despre performanţa bursei de la Bucureşti BET-ul este primul indice menţionat.

BET este şi cel mai vechi indice al BVB, fiind lansat în septembrie 1997, iar de la lansare are o creştere de 530%. Iniţial, în componenţa indicelui BET intrau zece companii din industrie, cele mai importante fiind combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi producătorul de automobile Dacia Piteşti. De-a lungul ultimilor 16 ani, BET-ul a suferit însă modificări importante, astfel că în prezent nu mai seamănă deloc cu structura iniţială. Rând pe rând, companiile din industrie s-au delistat (Dacia, Arctic, Terapia, Azomureş) sau au intrat în insolvenţă (Oltchim), fiind înlocuite cu bănci sau companii din sectorul energetic, aduse pe bursă în special de stat.