România a construit 42 de kilometri de autostradă pe an în ultimul deceniu. Care a fost anul în care s-a dublat reţeaua de autostrăzi
România are în prezent 645 de kilometri de autostrăzi, o mare parte dintre aceştia, mai exact peste 400 de kilometri, fiind finalizaţi în ultimul deceniu. Construcţia de autostrăzi în România a început încă de dinainte de Revoluţie, astfel că după căderea regimului comunist ţara avea 113 kilometri de autostrăzi, pe rutele Bucureşti-Piteşti şi Feteşti-Cernavodă. Ulterior însă au mai trecut alţi 15 ani până când autorităţile să mai mai adauge pe harta României alţi kilometri de autostradă.
Cum va arăta harta autostrăzilor peste un deceniu
În 2004, am dublat practic reţeaua de autostrăzi, ajungând la 228 de kilometri, iar numărul acestora a continuat să crească, însă nu suficient de mult. Cu cei 645 de kilometri, echivalentul unei densităţi de doar 0,002 kilometri de autostrăzi pe kilometrul pătrat, România se află la coada Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Evoluţia numărului de kilometri de autostrăzi în România
An | Număr kilometri autostrăzi |
---|---|
2004 | 228 |
2005 | 228 |
2006 | 228 |
2007 | 261 |
2008 | 261 |
2009 | 303 |
2010 | 330 |
2011 | 390 |
2012 | 530 |
2013 | 645 |
Sursă: CNADNR, date ZF