Caltaboşul de la capătul politicii/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu 10.01.2014

La începutul celui de-al doilea Război mondial a fost înfiinţat Lagărul de la Târgu Jiu unde au fost „izolaţi”, printre alţii, şi comuniştii activi în epocă. În istoria „mişcării comuniste şi muncitoreşti”, Lagărul de la Târgu Jiu a fost prezentat ca loc de surghiun şi de chinuri pentru „eroii clasei muncitoare”. Din documente originale la care am avut acces am aflat că „proletarii” epocii erau poftiţi să-şi facă bagajele şi să se ducă să-şi caute singuri un loc într-unul dintre „lagărele” pregătite pentru ei. Astfel, unul dintre internaţii de la Târgu Jiu a trimis acasă cărţi poştale în care povestea cum a ajuns la Ploieşti unde nu a găsit „cazare”, apoi la Râmnicu Sărat, unde era deja „plin”, şi abia apoi a izbutit să găsească găzduire la Târgu Jiu. Omul a umblat neînsoţit, singur, cu valijoara în mână, bătând pe la porţile lagărelor. Odată „cazat”, personajul a scris mulţumit acasă, solicitând să i se trimită oarece jumări şi şorici când se va fi tăiat porcul din gospodărie, ceva dulceţuri şi, musai, alţi butoni pentru cămaşă fiindcă pe ceilalţi, cu care plecase, îi rătăcise pe drum.

După război, comuniştii învingători au avut altă viziune asupra Lagărului de la Târgu Jiu.

Doftana a fost descrisă drept un soi de  „universitate penitenciară” a luptătorilor comunişti (de către cei închişi acolo) şi drept un loc unde erau adunate elemente anarhiste, agitatori politici, propagandişti periculoşi (de către cei care îi închideau la Doftana).

Comuniştii cu presa lor cu tot au susţinut că, în închisorile politice de după 1945, au fost închişi duşmai ai poporului, reacţionari, bandiţi, trădători de neam şi ţară. În realitate, în închisorile lor fuseseră închişi nu trădători, ci făuritori de neam şi ţară.

În regimul comunist, povestea puşcăriilor şi a puşcăriaşilor a fost permanent mistificată, astfel încât să servească intereselor propagandistice ale mai-marilor vremii.

Făcând apel la memoria acestei practici de răsturnare a adevărului, cu lungă, tristă şi tragică tradiţie pe meleagurile noastre, „oamenii politici” anchetaţi, judecaţi sau condamnaţi astăzi pentru pricini comune, cum ar fi şpaga, traficul de influenţă, falsul, uzul de fals sau, şi mai simplu, caltaboşul, acuză că sunt victimele unor procese politice, indiferent de partidul din care ei înşişi fac parte. Ceea ce ar putea fi comic, dacă n-ar fi penibil.