Vânzările din comerţ cresc de trei luni consecutiv. Avansul vine însă din creşteri de preţ şi nu dintr-un apetit mai mare de consum

Autori: Cristina Roşca , Adelina Mihai 09.01.2014
Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul, unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru consum, a crescut în serie brută trei luni consecutiv în perioada septembrie - noiembrie după o primăvară şi o vară slabe, marcate de scăderi lunare de până la 4,4%.
 
Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în timp ce consumul de produse alimentare şi carburanţi scade, cel de produse nealimentare avanseză, ducând astfel în spate creşterea cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul în lunile de toamnă. Jucătorii din comerţul local spun însă că atât creşterile, cât şi scăderile de pe fiecare segment pot fi puse doar pe seama evoluţiilor de preţ.
 
„Piaţa a fost stabilă în 2013, consumul fiind în linie cu cel din 2012. De-a lungul anului se pot observa diferenţe de la o lună la alta, însă acestea ţin doar de sezonalitate. Astfel, vara se consumă mai puţin, iar toamna apetitul creşte. Comparativ cu 2012 însă, variaţiile anunţate de INS pentru consum, atât la produse alimentare, cât şi la nealimentare, pot fi puse pe seama variaţiilor de preţ. Volumul vândut - care este practic indicatorul care ilustrează cel mai bine evoluţia consumului – a rămas constant anul trecut comparativ cu precedentul“, spune Alexandru Vlad, directorul executiv al lanţului de magazine cash&carry Selgros, cu afaceri de circa 770 mil. euro.
 
WikiZF: Profilul companiei Selgros Cash & Carry S.R.L.
 
La nivelul primelor 11 luni din anul trecut cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut uşor cu 0,1%, vânzările de bunuri alimentare având un declin de 0,5% în timp ce vânzările de produse nealimentare au avansat cu 2,8%. Preţurile produselor alimentare – lactate, carne - au rămas relativ constante, în timp ce bunuri nealimentare precum detergentul, produsele de îngrijire au crescut cu circa 5%.