Finanţele au împrumutat un miliard de lei prin certificate la 6 luni, dublu faţă de program

Autor: Monica Juganaru 09.01.2014

Ministerul Finanţelor a atras ieri 1 mld. lei prin certificate cu scadenţa la şase luni, dublu faţă de valoarea indicativă, iar randamentul a atins un nou minim istoric, 2%, coborând de la 2,78% în decembrie. Băncile au realizat subscrieri de 3,52 miliarde lei, de şapte ori mai mari faţă de valoarea indicativă, de 500 milioane lei. La precedenta licitaţie pentru certificate la şase luni, din decembrie, Finanţele au împrumutat 800 milioane lei, la un randament de 2,78%.

BNR a decis miercuri reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 3,75%, în timp ce rezervele minime obligatorii pentru lei au fost diminuate cu 3 puncte procentuale, la 12%, iar cele pentru valută cu 2 puncte procentuale, la 18%. Următoarea licitaţie din ianuarie este programată luni, când administratorii datoriei publice scot la vânzare obligaţiuni pe 10 ani, prin care vor să atragă 500 milioane lei.

Ministerul Finanţelor a programat pentru luna ianuarie licitaţii prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.01.2014