HBO a anunţat data lansării sezonului 4 din serialul Game of Thrones

Ziarul Financiar 10.01.2014
Canalul de televiziune HBO) Home Box Office a anunţat joi data lansării celui de-al patrulea sezon din serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), una dintre cele mai populare producţii difuzate în ultimii ani.
 
Cel de-al patrulea sezon din Game of Thrones va debuta în SUA pe data de 6 aprilie, la ora 21:00 (ora locală), conform anunţului HBO.
 
Totodată, canalul de televiziune a anunţat că primul trailer al noului sezon va fi difuzat pe 12 ianuarie.
 
Bazat pe cartea scriitorului George R.R. Martin, serialul Game of Thrones a devenit chiar după primul sezon una dintre cele mai populare producţii difuzate de HBO. În medie, 14,2 milioane de telespectatori s-au uitat la fiecare episod din sezonul al treilea, conform cifrelor publicate de postul de televiziune. Episodul pilot al seriei a avut la difuzare o audienţă de circa 2,2 milioane de telespectatori în SUA.