Statul român cheltuie 500 €/an cu un elev, la jumătate faţă de Polonia

Autor: Corina Mirea 15.01.2014

România cheltuie anual câte 500 de euro pentru fiecare elev, acesta fiind costul mediu de finanţare per elev plătit din bugetul de 4,5 miliarde de euro pe an alocat educaţiei. Investiţiile statului român în educaţie sunt de cinci ori mai mici decât cele ale statului norvegian şi de două ori mai scăzute prin comparaţie cu cel polonez, arată datele Eurostat.

„Finanţarea are cu siguranţă o legătură cu rezultatele elevilor, însă nu cred că dacă s-ar majora am avea brusc o evoluţie pozitivă a performanţei tinerilor, pentru că noi nu avem un sistem eficient. Polonezii, spre exemplu, nu au avut în ultimii 10-15 ani creşteri semnificative în finanţarea educaţiei, însă au crescut nivelul pregătirii elevilor constant, investind eficient aceleaşi sume în zone cu impact în rezultatele acestora“, a explicat Ştefan Pălărie, preşedinte al Şcolii de Valori, un ONG care derulează programe educaţionale pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.

În prezent, statul cheltuie 3,4% din PIB cu educaţia (faţă de ţinta propusă de 6% din PIB), pentru şcolarizarea celor peste 3,3 milioane de elevi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.01.2014