România poate exporta bovine vii în Uniunea Europeană

Autor: Laura Mitran 16.01.2014

România poate participa la comerţul intracomunitar cu bovine vii, din exploataţiile de pe întreg teritoriul ţării, după ce a fost recunoscută ca ţară oficial liberă de bruceloză bovină, informează Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). „Din acest an, graţie măsurilor aplicate de către ANSVSA, prin decizie a Comisiei Europene, România face parte din grupul restrâns de state membre indemne de această boală gravă, beneficiind astfel de condiţii mai relaxate la certificarea stării de sănătate“, se arată în comunicatul ANSVSA.

Reprezentanţii autorităţii au precizat că din grupul de ţări libere de bruceloză bovină mai fac parte: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg, Olanda şi Serbia. În această săptămână, statele membre, prin vot majoritar, au aprobat proiectul de decizie al Comisiei Europene, conform căruia România va putea să participe la comerţul intracomunitar cu bovine vii, din exploataţiile de pe întreg teritoriul României. Documentul a fost votat în cadrul şedinţei Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animalelor. Consecutiv votului, proiectul deciziei va urma paşii procedurali, urmând ca după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene să intre în vigoare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014