Pilotul Adrian Iovan şi studenta din avionul care s-a prăbuşit au murit, copilotul este în stare gravă. De ce au găsit autorităţile atât de târziu avionul?

Autor: Gândul 21.01.2014

O aeronavă care a plecat, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi care avea la bord un echipaj medical, printre care şi pe purtătorul de cuvânt de la Spitalul Elias, dr. Valentin Calu, a aterizat forţat într-o pădure dintr-o zonă muntoasă, pe un drum forestier între judeţele Alba şi Cluj, mai exact lângă Beliş. În accident, pilotul Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa, el fiind încarcerat în carlinga avionului. O asistentă medicală, studentă la Medicină Militară, a murit de asemenea, după ce a intrat în stop-cardio respirator, iar medicii SMURD nu au mai putut să o resusciteze. Copilotul avionului este în stare foarte gravă.

În condiţiile în care avionul a aterizat forţat în jurul orei 16.00, iar primii salvatori - pădurari şi localnici, au ajuns la epavă cu aproximativ 6 ore mai târziu, se ridică o întrebare: De ce autorităţile au reuşit să ajungă la epavă de abia după şase ore? Un prim răspuns a fost oferit de şeful Salvamont Sibiu: pe munte, de multe ori metoda localizării prin triangulaţie nu funcţionează, din cauza semnalului telefonic foarte slab.

Victor Zota, şeful Agenţiei de Transplant: “E inadmisibil că i-au descoperit ATÂT DE TÂRZIU. Dacă îl găseau mai devreme, Iovan era în viaţă”. Reacţia lui Arafat

Ce s-a întâmplat

Unul dintre medicii răniţi în accident a declarat că pilotul a încercat să degivreze avionul, moment în care aparatul a început să piardă din altitudine.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info