3D în 2D, o problemă de Desenator/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu 23.01.2014

În 1997, fizicianul argentinian Juan Maldacena (foto) a propus un model stupefiant al universului cunoscut de noi: acesta ar fi pur şi simplu… inexistent! Mai exact, ar fi generat, aşa cum este generat un joc pe calculator. Ceea ce vedem noi şi considerăm a fi universul nostru n-ar fi decât o hologramă a unor lucruri existente şi a unor evenimente petrecute într-un Univers real mult mai simplu, mai exact… plat.

Ulterior, şi anume recent, fizicienii japonezi de la Universitatea Ibaraki au încercat să probeze această teorie, studiul lor fiind publicat în celebra revistă Nature. Ideeea este că datele care conţin descrierea unui volum din spaţiu ar putea fi stocate într-o regiune din acea versiune „reală“ şi „plată” a Universului.

Asta ar însemna că obiectele există ca „amintiri“, ca reprezentări sau ca fragmente de date, nu ca lucruri fizice care există cu adevărat.

În replică – există fireşte o replică, doar n-o să fie toată lumea de acord! – astrofizicianul Brian Koberlein susţine că japonezii au alterat puţin premisele, pentru a corespunde teoriei. Dar olandezul Gerar t'Hooft, laureat al Premiului Nobel, afirma încă din 1993 că descrierea volumului unui spaţiu poate fi gândită ca o codificare pe graniţa acelui spaţiu, de preferinţă la graniţa luminii, ceea ce sugerează că întregul Univers poate fi privit ca o structură informaţională bi-dimensională, iar mediul înconjurător şi noi înşine am putea fi o proiecţie holografică a proceselor fizice care au loc pe o suprafaţă bidimensională şi (asta chiar că n-am înţeles de ce!) îndepărtată.

Ok, să ne calmăm un pic, ştiu că aţi pierdut şirul. Şi eu. Dar nu pot să nu remarc, în primul rând, că faza cu obiectele care sunt doar informaţie, nu şi prezenţă fizică reală, trebuie să fie mare bucurie pentru solipsişti – dacă mai există adepţi ai teoriei –, care susţin aşa ceva încă din secolul patru înainte de Hristos!

Pe de altă parte, să fie totuşi perspectiva asta atât de bizară? Dacă un Desenator aşterne pe hârtie obiecte şi fiinţe desenate după toate regulile perspectivei, acestea vor părea a fi 3D şi se vor „percepe” pe sine şi unul pe altul ca lucruri materiale, în trei dimensiuni.

Ok, şi acum ultimul pas: nu trebuie decât să înlocuiţi cuvântul Desenator…