Rubla se prăbuşeşte la minimul ultimilor 5 ani, după declinul istoric din faţa euro înregistrat vineri

Autor: Anca Dumitrescu 27.01.2014

Rusia a scăzut luni la cel mai redus nivel din februarie 2009 faţă de un coş de valute, în concordanţă cu evoluţia descendentă a altor monede emergente, continuând declinul de vineri, când a atins un minim istoric faţă de euro, relatează Bloomberg.



Astfel, rubla s-a depreciat cu până la 0,5%, la 40,5077 unităţi faţă de un coş de valute importante, fiind ulterior cotată la 40,4655 unităţi, cel mai redus nivel atins după februarie 2009.

Banca centrală va onora toate cererile de valută peste nivelul de 40,50 unităţi, faţă de un coş de valute, a afirmat Vladimir Osakovski, analist la Bank of America în Londra.

Reprezentanţii băncii centrale nu au fost disponibili pentru comentarii.

"Au existat unii sceptici care au decis să testeze angajamentul băncii centrale. Dar se pare că nu au reuşit", a declarat Vladimir Miklaşevski, analist la Danske Bank.

Rubla s-a depreciat luni cu 0,5% faţă de dolar, la 34,6990 unităţi, şi cu 0,2% faţă de euro, la 47,4840 unităţi.

Companiile ruseşti plătesc luni o taxă pe extracţia de minerale, iar marţi impozitul pe profit, ceea ce va extrage din piaţă lichidităţi de până la 350 de miliarde de ruble (10 miliarde de dolari), a arătat Osakovski.

Rubla şi alte monede emergente suportă efectul reducerii de către Rezerva Federală (Fed) americană a achiziţiilor lunare de obligaţiuni, concretizat prin retrageri de fonduri de către investitori.

Un alt motiv al evoluţiei negative a rublei este încetinirea creşterii economice a Rusiei, precum şi politica băncii centrale de a retrage progresiv măsurile de control al cursului, acesta urmând să fie complet liberalizat din 2015.

"Nu rubla se depreciază, ci dolarul şi euro se întăresc faţă de toate monedele emergente", a subliniat luni preşedintele băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabioullina, citată de Itar-Tass, relatează AFP.

Ea a adăugat că Statele Unite au în prezent o creştere economică stabilă, iar ceea ce se întâmplă este o nouă repartizare a capitalului şi o retragere a acestuia de pe pieţele emergente.

Între cele mai afectate monede, alături de rublă, sunt randul sud-african, lira turcească şi peso-ul argentinian.