Fostul CEO al Regina Maria revine în servicii medicale printr-un centru de neurochirurgie

Autor: Ioana David 02.02.2014

Mai mulţi medici alături de Ionuţ Pătrăhău, fostul CEO al operatorului de servicii medicale private Regina Maria, au pus bazele centrului de neurochirurgie Brain Institute din cadrul Spitalului Monza din Capitală. Centrul funcţionează într-un model non-profit, ceea ce potrivit lui Pătrăhău înseamnă că proprietarii sunt salariaţi, iar aceştia nu vor lua niciodată dividende.

„Am creat un vehicul în care proprietarii sunt salariaţi, cu angajamentul de a investi continuu toată valoarea adăugată. (…) Din motive practice - pentru viteză - Brain Institute a fost înfiinţat iniţial pe numele doctorului Sergiu Stoica. În faza a doua, se adaugă doctorul Ştefan Mindea, doctorul Anca Vişan şi Ionuţ Pătrăhău. Pe măsură ce ni se vor alătura medici seniori şi pe măsură ce medicii tineri vor deveni seniori, fiecare va deveni partener prin majorare de capital (…) Marja brută nu va fi mai mare de 20% din totalul veniturilor şi va fi reinvestită integral. Asociaţii nu vor lua niciodată dividende”, a spus Ionuţ Pătrăhău.

Potrivit lui Pătrăhău, Brain Institute îşi desfăşoară activitatea în parteneriat cu Spitalul Monza, care pune la dispoziţie infrastructura medicală. Spitalul Monza a fost inaugurat oficial în ianuarie 2013 în urma unor investiţii de 40 mil. euro, fiind parte din grupul italian Policlinico di Monza. În decembrie 2012, Pătrăhău a renunţat la poziţia de CEO al Regina Maria, după un mandat de aproxximativ un an.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.02.2014