Spre ce programe merg cele 22 mld. euro fonduri structurale din exerciţiul financiar 2014-2020

Autor: Iulian Anghel 04.02.2014

Guvernul a împărţit cele aproximativ 22 de miliarde de euro fonduri structurale şi de coeziune pe care România le va primi în exerciţiul financiar 2014-2020 al UE.

Infrastructura şi Mediul vor primi cei mai mulţi bani (aproape 9 mld. euro), dar nu mai mulţi decât în actualul exerciţiu financiar când POS Trasporturi şi POS Mediu beneficiază, fiecare, de alocări de 4,5 mld. euro de la UE. În exerciţiul financiar 2014-2020 Transporturile şi Mediul sunt parte a unui program mai amplu – Marea infrastructură - gestionat de Ministerul Fondurilor Europene (Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor fiind doar organisme intermediare).

Aceste lucruri, ca şi împărţirea defintivă a banilor pe programe vor fi bătute în cuie în Acordul de Parteneriat pentru atragerea fondurilor europene în 2014-2020. Proiectul documentului va fi trimis la Bruxelles spre analiză şi aprobare până la sfârşitul lunii februarie, a anunţat ieri ministrul fondurilor Eugen Teodorovici

Într-o şedinţă la guvern dedicată fondurilor UE, premierul Victor Ponta a dat câteva detalii legate de proiectele spre care ar urma să meargă cele 22 miliarde de euro din fondurile structurale ale exerciţiului financiar 2014-2020.

Din prezentarea premierului rezultă că în exerciţiul financiar  2014-2020  cele mai multe fonduri structurale vor merge spre infrastructura de transport,  spre mediu, spre dezvoltarea urbană a comunităţilor, spre  educaţie, angajare şi asistenţă socială.

 

Destinaţia banilor

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.02.2014