Elena Lazăr: „Editurile mici, cum este şi Omonia, deşi au un nucleu de public statornic, sunt probabil cele mai afectate de criză”/ de Stelian Ţurlea

A fondat şi conduce la Bucureşti, din 1991, Editura Omonia, care şi-a propus programatic publicarea de  traduceri din literatura neoelenă, dar şi lucrări originale consacrate elenismului în spaţiu românesc. Două treimi din titlurile cu traduceri de literatură elenă înregistrate de bibliografii din 1990 până astăzi au apărut la Editura Omonia. Absolventă (1972) a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale (secţia limbi clasice) a Universităţii Bucureşti, Elena Lazăr (n.1949) a lucrat ca redactor în diverse edituri  (1972-1999).  S-a impus ca traducătoare din literatura neoelenă (peste 40 de titluri): roman (Nikos Kazantzakis ş.a.), eseu, poezie (Kavafis). Totodată, semnează ca autor 8 sinteze enciclopedice consacrate literaturii neoelene (Panorama literaturii neoelene, 1987; ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, 2001; Panorama literaturii cipriote, 1999; Capodopere ale literaturii neoelene, 2003 ş.a.) şi istoriei elenismului (Cărturari greci în Ţările Române, 2009, Relaţiile româno-cipriote, 2010). Bursieră a Fundaţiei Alexandros S. Onasis din Atena (1997-1998). Membră a Uniunii Scriitorilor din România. A fost distinsă cu titlul de Ambasador al elenismului (Atena, 2005) şi i s-au conferit Medalia de Aur „Vergina” (Salamina, 2006) şi Crucea de Aur a Ordinului Binefacerii (2011).

- Stimată domană Elena Lazăr, în ultimele luni ale anului 2013 mass-media culturală consemna desfăşurarea a două evenimente  deosebite ale Editurii Omonia; unul în noiembrie, la Atena, celălalt  în decembrie la Bucureşti. V-aş propune să ne oprim mai întâi la evenimentul de la Bucureşti.

- Într-adevăr, pe 12 decembrie, la Biblioteca Naţională a României a avut loc o lansare de carte desfăşurată sub egida Ambasadei  Greciei. Inţiatorii  sunt Editura Omonia şi Centrul de Cultură Greacă Arkadia, prin grija cărora a apărut albumul bilingv, română-greacă, Bucureştiul grecesc datorat Georgetei Filitti Este o lucrare cu o semnificaţie aparte, fiindcă întruneşte exigenţele mai multor tipuri de ediţii: are înfăţişarea şi eleganţa unui album, dar este mai mult decât atât – este o  istorie a prezenţei greceşti în Bucureşti timp de mai multe secole. Prin multitudinea domeniilor abordate  şi comentate iconografic (circa 360 de ilsutraţii), ca şi prin bogăţia informaţiilor,  are trăsăturile unui text enciclopedic. Cele şapte capitole ale sintezei istorice aparţinând doamnei Georgeta Filitti au fost transpuse în greacă de Tudor Dinu. Lucrarea, ai cărei protagonişti sunt greci, greci românizaţi şi români, se adresează deopotrivă grecilor şi românilor, fapt evidenţiat şi de semnatarii celor două prefeţe, academicienii Răzvan Theodorescu şi Evanghelos Moutsopoulos. Lansarea a constituit pentru noi un binevenit prilej de a lua din nou „pulsul” publicului românesc interesat de cărţile Omoniei. Mare bucurie să constatăm că interesul se menţine constant.

- Dar la Atena în noiembrie ce s-a întâmplat?

 - La sfârşitul lunii noiembrie, Fundaţia Theoharaki (care este de fapt un frumos muzeu la câţiva paşi de Piaţa Syntagma şi la alţi câţiva paşi de un alt celebru muzeu atenian, Benaki) a găzduit o manifestare dedicată lui Kavafis- 2013, supranumit şi Anul Kavafis, a fost punctat de o mulţime de festivităţi în Grecia.  În cadrul acesteia a fost prezentat albumul apărut sub emblema Omoniei la Bucureşti, Alfabetul poetic, o lucrare unicat în bibliografia poetului. Iniţiatorii evenimentului au fost Societatea Elenă a Traducătorilor de Literatură (preşedinte Vasilis Vitsaxis) şi secţia greacă a Pen-Club (secretar general Kostas Asimakopoulos). Sufletul acestei acţiuni  care  s-a bucurat de primirea călduroasă a publicului atenian a fost doamna Ekaterini Sofianou, preşedinta Grupului de Companii SofMedica,  legată prin familie de Egipt şi de oraşul natal al poetului. De menţionat că doamna Ekaterini Sofianou este unul dintre cei mai energici promotori ai lui Kavafis şi, în general, ai literelor greceşti în România. Cu toate că „Ziarul de duminică” – a cărui apariţie o aştept cu nerăbdare în fiecare vineri dimineaţă - a prezentat ediţia, aş vrea să profit de prilej pentru a reaminti cititorilor că Alfabetul  poetic este un album în care 24 de poeme de Kavafis, câte sunt şi literele alfabetului grec, sunt reproduse în original şi cu traduceri în 11 limbi, între care şi latina (versiune semnată de profesorul Liviu Franga). Cele 12 versiuni sunt „comentate” grafic de creaţiile pictorului Gheorghe Anghel, pentru care Alexandrinul constituie o sursă statornică de inspiraţie. La lansarea ateniană a Alfabetului au fost prezenţi ambasodorul Greciei la Bucureşti şi ambasadorul României la Atena, Excelenţele lor Grigorios Vasilokonstantakis şi Lucian Fătu, membri ai Ambasadei României, români stabiliţi  la Atena, dar şi  scriitori şi oameni de cultură greci.

- În toamna 2013 aţi reuşit publicarea a două volume Kavafis, unul de poezie tradusă, altul de critică literară, cum este văzut poetul de români. Presupun că nu este o întâmplare că le-aţi publicat în acest an în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea poetului şi 80 de ani de la moartea sa....

- Vocea poetului grec din Alexandria răsună în limba română cam de tot atâtea decenii câte s-au scurs de la moartea acestuia. Poeme de Kavafis se traduc necontenit la noi din 1939, când primele piese, Ithaka şi Lumânările, sunt incluse în prima Antologie de poezie greacă alcătuită de clasicistul Ştefan Bezdechi la Cluj. Numărul traducătorilor şi al comentatorilor români care s-au îndeletnicit de-a lungul anilor cu opera kavafică a sporit de atunci semnificativ. Nume mari ale culturii române şi-au pus semnătura pe poeme kavafiene risipite în presa literară a anilor ́60– ́70 din toată ţara. Volumul de Poeme ale dipticului consacrat lui Kavafis de Omonia în 2013 cuprinde o interesantă  postfaţă intitulată „Influenţa lui Konstantinos Kavafis asupra poeziei române contemporane”. Profesorul grec Konstantinos Makris (în prezent predă la Universitatea din Tunis) a avut curiozitatea să urmărească ecourile kavafice în poezia română şi a constatat cu surprindere că „poezia lui Kavafis inspiră foarte diferit pe confraţii săi români. Poeţii se inspiră într-un mod cu totul personal, descătuşaţi de cadrul istoric”. Aceeaşi temă a fost abordată iniţial de Victor Ivanovici, care distinge influenţa lui Kavafis în creaţia „oniriştilor” români Virgil Mazilescu şi Petru Romoşan. Profesorul grec merge însă mai departe, identificând ecouri, directe sau indirecte, în creaţia unor poeţi precum Alexandru Philippide, Geo Dumitrescu, Ion Vinea, Ion Caraion sau a mai tinerei Adriana Popescu (unde influenţa kavafică, precizează exegetul,  este „adaptată de data aceasta la inspiraţia şi sensibilitatea feminină”).

Dar nu numai la capitolul traducerilor din Kavafis există  temeiuri îndreptăţite de mândrie. Există o bogată exegeză românească dedicată poetului grec din Alexandria iar selecţia cuprinsă în volumul Românii despre Kavafis este grăitoare. În paralel cu motivele „clasice” ale kavafisticii mondiale care sunt prezentate şi discutate pe larg, eseurile şi studiile consacrate Alexandrinului de autorii români (A.E.Baconsky, Aurel Rău, Dan Grigorescu, Victor Ivanovici, Liviu Franga, Simona Grazia Dima ş.a.)  oferă  opinii şi interpretări originale, care ar merita cu prisosinţă să intre în recuzita acestei noi ramuri a exegezei critice.

- Este Kavafis autorul la care ţineţi cel mai mult? De ce?

- Iată o întrebare care mi-a fost adresată de multe ori. Încercând să răspund, nu voi face decât să repet ce am mai spus. O ediţie a Operei poetice a lui Kavafis constituie actul de naştere al Editurii Omonia. Din cele 12 ediţii româneşti din Kavafis, opt au apărut sub emblema Omoniei. Cu ediţia în două volume din 2001 Kavafis devine primul autor grec, şi singurul deocamdată, ale cărui Opere complete au fost publicate în limba română. În Catalogul Omoniei figurează deopotrivă două ediţii bilingve ale Poemelor.  Tălmăcirea integralei, în vers şi în proză (cititorii ştiu că Alexandrinul  este şi prozator), mi-a înseninat mai bine de un deceniu existenţa, aşa că, după cum vedeţi, am toate motivele să-i fiu recunoscătoare Poetului, dar şi tuturor celor care de-a lungul anilor m-au ajutat să duc la bun sfârşit acest proiect. De la profesorul şi editorul grec  G. P. Savvidis, care mi-a înlesnit accesul la Arhivă, la ceilalţi specialişti greci, străini sau români ai domeniului (Dimitris Daskalopoulos, Nasos Vayenas, Miguel Castillo Didier, Dan Grigorescu) sau la colegii de la fosta Redacţie de Enciclopedii Străine a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice, care au citit primii traducerile şi au dat o mână de ajutor la îmbunătăţirea lor. Cât despre Alfabeul  poetic, de care am pomenit mai sus, îndrăznesc să spun că  aspiră la titlul de cea mai frumoasă ediţie românească a unei opere greceşti.

- Am discutat în 2009 pe larg despre activitatea Editurii Omonia. Ce lucruri noi s-au petrecut între timp?

- Întrebarea mă obligă la o scurtă retrospectivă. Într-adevăr, din 2009 încoace, Editura s-a străduit să urmeze aceleaşi direcţii – să prezinte,  în paralel cu traducerile din literatura neoelenă, lucrări dedicate acestui capitol atât de important şi bogat în semnificaţii care este elenismul din România. Un capitol asupra căruia specialiştii sunt departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt. Aş aminti aici volumul Venizelos şi românii, rod al unei asidue cercetări de arhivă care se întinde pe decenii şi datorat lui Constantin Iordan, monografia dedicată primului domn de origine greacă al Moldovei, Despot Vodă, datorată istoricului grec Andronikos Falangas, care semnează şi o detaliată analiză a surselor narative româneşti din secolele XIV-XVI în căutarea  prezenţei greceşti în Ţările Române. Se cuvin amintite apoi dicţionarul biografic Cărturari greci în Ţările Române (secolele XIV-XIX)  şi „mini-enciclopedia” Relaţiile româno-cipriote, apărută în 2010, când s-au împlinit 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Cipru.

- Aceste titluri aparţin celei de-a doua direcţii de activitate. Sper însă că n-aţi abandonat  traducerile literare.

- Nicidecum. Revenind la literatură, cu bucurie trebuie să vă destăinui că zestrea ediţiilor bilingve s-a îmbogăţit simţitor. Nu cred – şi rog să-mi fie iertată lipsa de modestie - să existe altă ţară europeană în care să se fi publicat în ultimii ani atâtea ediţii bilingve ca în România. Selecţii ample din opera unor mari poeţi greci (Yannis Ritsos, Nikos Engonopoulos – unul dintre primii suprarealişti greci) sau ciprioţi (Mihalis Pieris) sunt prezentate cititorului cu toate elementele necesare perceperii personalităţii lor- studiu introductiv, tabel cronologic, uneori şi prefeţe ale poeţilor scrise special pentru ediţia românească.  Cea mai recentă apariţie este o masivă antologie, tot bilingvă, din opera fondatorului suprarealismului grec, Andreas Embirikos, care s-a născut la început de secol 20 la Brăila şi a cărui casă adăposteşte azi o secţie a Muzeului Brăilei.

- Editura Omonia a primit numeroase distincţii, dublate şi de distincţiile acordate direct dvs., ca traducătoare şi autoare. Ni le puteţi aminti pe scurt şi ne puteţi spune care vă este cea mai aproape de suflet?

- Editura se mândreşte acum cu cinci premii acordate de Societatea Elenă a Traducătorilor de Literatură (cel mai recent, decernat în 2012, pentru ediţia bilingvă de poeme a lui Nikos Engonopoulos, realizată de conf. univ. Tudor Dinu, coordonatorul Departamentului de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti). Un semn de recunoaştere a activităţii noastre de promovare a culturii neoelene o constituie Crucea de Aur a Ordinului Binefacerii, înmânată de Preşedintele Greciei Karolos Papoulias directorului Editurii, cu prilejul vizitei Excelenţei sale la Bucureşti în iunie 2011. Aşa cum arătam şi în alocuţiunea rostită cu acel prilej, înalta distincţie încununează de fapt opera şi activitatea întregului colectiv de autori şi traducători ale căror nume figurează în catalogul Omoniei.

- În urmă cu patru ani ne spuneaţi că nu există o reciprocitate între noi şi greci sau ciprioţi în ce priveşte traducerile, adică foarte puţini scriitori români apar pe aceste pieţe. S-a schimbat ceva între timp? Ce ar trebui făcut pentru depăşirea acestui neajuns?

- Sub egida Societăţii Culturale „Balkania contemporană”, fondată în urmă cu câţiva ani la Atena, al cărei preşedinte este scriitoarea Monica Săvulescu Voudouri, s-a constituit un atelier de traducere. Activitatea acestuia se desfăşoară sub îndrumarea a doi dintre cei mai experimentaţi traductologi, ei înşişi traducători de literatură română: Victor Ivanovici şi Stavros Deligiorgios. Primul succes al Atelierului este editarea în greacă a 7 schiţe de I.L. Caragiale cu prilejul Anului Caragiale. E un început promiţător, trebuie să recunoaştem. Se află „pe şantier” o ediţie Panait Istrati. Atelierul de Traduceri Literare al „Balkaniei”, la una din întrunirile căruia am avut bucuria să particip,  are toate şansele  să devină o şcoală de pregătire şi formare a unor traducători care să poată oferi cititorilor greci versiuni la fel de valoroase ca şi originalele româneşti, lucru care nu se poate realiza însă pe deplin fără sprijin eficient din partea instituţiilor româneşti abilitate.

- Ce proiecte de perspectivă aveţi? Sunt ele afectate de criza economică?

- Vitregiile crizei economice n-au ocolit niciun domeniu, cu atât mai puţin cel editorial. Editurile mici, „de nişă”, cum este şi Omonia, deşi au un nucleu de public statornic (în cazul nostru, grecii din România, studenţii de la neogreacă etc.), sunt probabil cele mai afectate. Deşi ritmul angajării proiectelor a rămas constant,  numărul apariţiilor s-a redus. Omonia trebuie să supravieţuiască, în primul rând pentru absolvenţii masteratului de traducere literară din rândul cărora se vor recruta viitorii traducători. În decembrie 2013 a apărut un volum a cărui traducere poartă semnătura mai multor absolvenţi ai masteratului: Autorul, Dimosthenis Kourtovik, este prezent pentru a doua oară la Omonia. Încercăm, aşadar, să ne păstrăm optimismul şi lucrăm febril la pregătirea unor lucrări, traduceri literare sau lucrări originale, cu speranţa că sigur va veni un moment propice pentru publicarea lor. Mai ales că în domeniul care ne preocupă există o mulţime de priorităţi. Ar fi păcat să ne oprim la jumătate  de drum.