Măsura „rata la jumătate“ ar fi avut un impact mult mai mare dacă se aplica în 2010, când s-a majorat TVA-ul şi s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25%

Măsura „rata la jumătate“ prin care persoanele cu venituri reduse au posibilitatea de a-şi reduce ratele la credite a generat o multitudine de controverse în spaţiul public. Măsura s-ar aplica pe o perioadă de doi ani, pentru aproape un milion de persoane cu venituri sub salariul mediu net pe economie, care ar avea posibilitatea să reeşaloneze împrumuturile prin reducerea ratelor, eliberându-se astfel în economie aproape 4 mld. lei. Prin această schemă se urmăreşte, în principal, stimularea consumului fără afectarea deficitului bugetar, reducerea ratei creditelor neperformante şi reluarea creditării. Obiectivele şi intenţiile sunt bune, dar ar fi avut un impact mult mai mare dacă s-ar fi aplicat la mijlocul anului 2010, când s-a majorat TVA-ul, s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25% şi a fost adoptată OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. De ce? 

În primul rând, pentru că ar fi redus din impactul negativ al măsurilor de ajustare asupra consumului într-o perioadă în care populaţia mai avea încă înclinaţie spre consum. Majorarea TVA-ului şi reducerea uniformă a salariilor bugetarilor i-au afectat în special pe cei mulţi cu venituri reduse şi care aveau rate la bănci. Peste noapte, aceştia s-au trezit cu veniturile diminuate, cu preţuri mai mari la toate produsele de bază din cauza majorării TVA-ului, dar şi cu credite contractate în perioada de euforie a consumului. De exemplu, în cazul unei persoane care câştiga 1.000 lei net şi avea un credit cu o rată de 500 lei, s-a produs reducerea salariului la aproape 750 lei, fiind nevoită să-şi acopere nevoile zilnice cu un venit la jumătate. Or, dacă se aplica măsura „rata la jumătate“ la momentul respectiv, ar fi generat un venit suplimentar pentru această persoană de măcar 100-200 de lei, ceea ce ar fi atenuat mult din şocul diminuării puterii de cumpărare. Reacţiile în lanţ ale celor două măsuri au dus la ajustări ale veniturilor şi pentru cei din mediul privat, iar impactul asupra economiei şi consumului a fost foarte dur. Mai mult, măsura „rata la jumătate“ ar fi fost utilă în perioada respectivă ţinând cont şi de nivelul mare al dobânzilor şi comisioanelor la acel moment. În perioada 2010-2014, apetitul spre consum chiar şi al persoanelor cu venituri reduse s-a diminuat foarte mult.

În al doilea rând, din testări econometrice reiese o legătură puternică ce se stabileşte între masa salarială netă şi consumul privat, cuantificată printr-un coeficient de corelaţie de 0,68, semnificativ din punct de vedere statistic. Potrivit unor calcule personale, ţinând cont de relaţia dintre consumul privat şi PIB precum şi de efectul de multiplicare din economie, dacă această măsură s-ar fi aplicat în anul 2010, atunci impactul asupra ratei reale de creştere economică ar fi fost de 0,57 pp (puncte procentuale, %, - n.red.), ceea ce ar fi atenuat mult din efectul negativ al măsurilor de ajustare. În schimb, aplicată în 2014, această măsură va avea un impact pozitiv asupra ratei reale de creştere economică de doar 0,18 pp.

Nu în ultimul rând, rata creditelor neperformante era în iunie 2010, atunci când s-au aplicat măsurile de ajustare, la un nivel încă redus de 10,2%. De atunci, s-a dublat până în iunie 2013, înregistrând o creştere cu aproape 3,5 pp anual.

Ţinând cont că cea mai mare rată a creditelor neperformante se înregistrează pentru persoanele care au un venit net de până în 1.500 lei, o astfel de măsură ar fi redus atât povara datoriei pentru cei cu venituri reduse, cât şi nivelul creditelor neperformante. În plus, în perioada 2010-2013 a existat un proces de refinanţare a creditelor, de curăţare a portofoliilor de credite, ceea ce face ca în 2014 numărul celor care vor dori să beneficieze de această măsură să fie mult mai mic. O persoană care nu înregistrează întârzieri la plata creditelor nu are nicio motivaţie de a apela la această schemă, deoarece în final va suporta un cost al creditului mai mare, determinat atât de prelungirea scadenţei, cât şi de amânarea la rambursare a unei părţi din principal. Într-adevăr, această schemă va avea efect în zona celor care se confruntă cu dificultăţi de plată, au întârzieri de până la 90 de zile şi care reprezintă o sursă de alimentare în viitor a ratei creditelor neperformante.

Ideea acestei măsuri şi obiectivele propuse sunt bune, dar aşteptările sunt prea mari deoarece se aplică prea târziu. Între timp, datele economice s-au schimbat, preferinţa pentru consum şi înclinaţia spre îndatorare s-au modificat, presiunea creditelor pe cei cu venituri reduse s-a mai diminuat prin refinanţări la costuri şi dobânzi mai mici, iar cei care oricum nu făceau faţă la plata ratelor au intrat în categoria creditelor neperformante. Concluzia este însă că, chiar şi dacă impactul acestei măsuri este redus pentru că ratele de creştere economică indusă sunt mici, orice măsură care aduce un surplus oricât de mic de creştere economică şi nu strică echilibrul macroeconomic este binevenită.

Dan Armeanu este profesor universitar la Facultatea de Finanţe Bănci din cadrul ASE Bucureşti

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.02.2014