Investitorii mari îşi ajustează poziţiile până la dividende

Autor: Stefan Musgociu 17.02.2014

Bursa a crescut cu 0,44% în şedinţa de luni, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 2,3% şi au recuperat cea mai mare parte a corecţiei de vineri, iar lichiditatea bursei a fost dominată de câteva deal-uri cu titluri BRD (BRD), SIF Oltenia (SIF5), Banca Transilvania (TLV) şi SIF Banat-Crişana (SIF1).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, a încheiat ziua în creştere cu 0,67%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia titlu­ri­lor companiilor din sec­torul energetic, cu 0,56% peste nivelul de vineri.

Creşterea celor doi indici a fost determinată în principal de acţiunile OMV Petrom, care au urcat cu 2,3%, recuperând din corecţia de 2,48% din ultimele minute ale şe­dinţei precedente. Titlurile companiei au consemnat un rulaj de 1,4 milioane lei.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a încheiat ziua în stagnare. Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au consemnat cea mai vizibilă creştere din indice, cu 1,4%.

Cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK, au crescut cu 0,56% şi, respectiv, cu 0,19%.


„Există o stare de aşteptare după volatilitatea din ultima perioadă, iar investitorii sunt mai reticenţi şi din acest motiv nu vedem volume semnificative pe piaţa regular (principală -n.red.). Rămân câţiva investitori care sunt activi doar pe schimburi de pachete mari“, a declarat şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Ga­briel Necula.

Lichiditatea pieţei a fost salvată de mai multe deal-uri realizate de unii investitori instituţionali cu acţiuni BRD (10,5 mil. lei), SIF Oltenia (5,3 mil. lei), Banca Transilvania (1,7 mil. lei), SIF Banat-Crişana (1,3 mil. lei) şi Romgaz (495.000 de lei). Deal-urile au asigurat, astfel, aproape 60% din rulajul pieţei, de 33,6 mil. lei (7,5 mil. euro). Lichiditatea este cu puţin sub rulajul de vineri, de 34,7 mi­l. lei (7,7 mi­l. euro).

„Cred că schim­burile mari de pachete sunt făcute de in­ves­titorii instituţionali care îşi ajustează din poziţii în acest moment în perspectiva divi­den­delor şi a mişcărilor de pe pieţele inter­na­ţionale. Se observă un interes mai accentuat pentru unele acţiuni care au afişat rezultate financiare bune şi care prezintă perspective“, a afirmat brokerul.

SIF Banat-Crişana a fost unul dintre principalii vânzători de acţiuni BRD în prima lună a acestui an şi a obţinut astfel cel mai mare profit dintre SIF-uri în ianuarie, de aproape 48 milioane lei, suma reprezentând 60% din câştigul ra­por­tat de companie pentru tot anul trecut, de 80,2 mil. lei. Activul net al SIF Banat-Crişana a crescut în luna ianuarie cu 0,93%, la 1,606 miliarde lei, de la 1,592 miliarde lei la finalul anului trecut.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursa de la Paris era în scădere cu 0,1%, piaţa de la Frankfurt era în stagnare, iar bursa de la Londra avansa cu 1%. În acelaşi timp, bursele de la Budapesta, Varşovia şi Praga erau în creştere cu până la 0,6%, iar pieţele din Sofia şi Zagreb erau în stagnare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.02.2014