Zăpadă sau polei pe şosea? Apăsaţi acest buton! VIDEO

Autor: Ştefan Stan 19.02.2014

Nokian, o companie finlandeză producătoare de anvelope, a lansat un nou concept de cauciucuri de iarnă cu nituri retractabile, care oferă aderenţă sporită fără necesitatea schimbării pneurilor, scrie Motoramic.

Un simplu buton care face legătura între maşină şi pneuri oferă şoferului posibilitatea de a  acţiona asupra pinilor de metal din noile anvelope, ceea ce creşte considerabil aderenţa automobilului.

Pornind de la vechiul proiect al anvelopelor Hakkapeliitta ale companiei, Nokian a modificat pinii de metal din mijlocul pneurilor pentru a-i face retractabili la comandă.

Deşi momentan anvelopele sunt în stadiul de concept, Nokian numeşte noile pneuri “cauciucurile viitorului”.