Chiţoiu şi Gerea şi-au înregistrat oficial demisiile la cabinetul prim-ministrului

Autor: Alexandru Moise 19.02.2014

Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat surse oficiale.



Antonescu a stat aproximativ jumătate de oră la Guvern, unde a avut o discuţie cu liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună "în mod formal" demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis - vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu - ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu - ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi - ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).