ANL reintră în forţă pe piaţa imobiliară: Are un buget de 37 mil. euro pentru investiţii, bani cu care pot fi ridicate aproape 2.000 de apartamente

Autor: Cristi Moga 19.02.2014

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice condus de Liviu Dragnea, are pentru anul acesta un buget de investiţii de aproape 170 mil. lei (circa 37 de milioane de euro), sumă cu care pot fi realizate aproape 2.000 de apartamente, potrivit estimărilor ZF.

Bugetul alocat instituţiei pentru investiţii în acest an este mult mai generos comparativ cu cel de anul trecut, când datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în România au fost realizate doar 118 locuinţe din fonduri publice în intervalul ianuarie – septembrie. Spre comparaţie, în întregul an 2011 în piaţa locuinţelor au intrat 2.266 de unităţi realizate din fonduri publice, în timp ce în 2012 numărul acestora a urcat la 2.896.

Cu alte cuvinte, după o restrângere a activităţii cu 90% anul trecut, ANL ar urma să redevină în 2014 un jucător semnificativ în sectorul rezidenţial, o piaţă în care sunt construite anual ceva mai mult de 40.000 de locuinţe.

„Pentru anul 2014 s-au prevăzut investiţii în sumă de 169,7 mil. lei pentru construirea de locuinţe pentru tineri în regim de închiriere, din care din surse proprii este prevăzută suma de 51,7 mil. lei, iar de la bugetul de stat este prevăzută suma de 118 mil. lei. De asemenea, în anul 2014 este prevăzută şi suma de 10 mil. lei pentru programul «Locuinţe sociale pentru comunitatea de romi»“, potrivit proiectului de buget al ANL care s-a aflat ieri pe masa guvernului pentru aprobare.

În condiţiile în care terenurile pentru construirea de locuinţe ANL sunt puse la dispoziţie de autorităţile locale, autoritatea construieşte apartamente la un cost de 300-400 de euro/mp.

Ţinând cont de aceste costuri şi de o suprafaţă medie de 50 de metri pătraţi a apartamentelor, cu bugetul de 37 mil. euro pot fi construite aproximativ 2.000 de locuinţe.

Pe de altă parte, ANL estimează că va reuşi să vândă anul acesta doar în jur de 250 de apartamente, ţinând cont că veniturile din această sursă au fost estimate la mai puţin de 5 milioane de euro. Astfel, din veniturile de 166,5 mil. lei estimate pentru anul acesta, instituţia ar urma să obţină „venituri din valorificarea unor bunuri (vânzarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii) în sumă de 21.907 mii lei, sumă ce a fost estimată pornind de la încasările de la sfârşitul anului 2013“, potrivit proiectului de buget.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.02.2014