Lupta pentru putere în Ucraina, cine ce are de pierdut sau de câştigat

Ucraina traversează cele mai sângeroase zile de la începutul protestelor antiguver­namentale în noiembrie, după ce preşe­dintele Viktor Ianukovici a decis să nu semneze acordul de comerţ liber negociat cu UE şi a ales în schimb să consolideze relaţiile comerciale cu Rusia. Violenţele au luat amploare marţi dimineaţă când activiştii antiguvernamentali au părăsit zona ba­ricadată din jurul Pieţei Independenţei şi au pătruns într-o zonă controlată de forţele de ordine, pe care le-au atacat cu cocteiluri Molotov şi pietre şi au aprins focuri în faţa clădirii parlamentului. 

De la un funcţionar de stat cu salariu de până la 2.000 de dolari pe lună Viktor Ianukovici a ajuns un preşedinte cu un palat de 100 de milioane de dolari.

Relaţia preşedintelui Viktor Ianukovici cu magnaţii ucraineni părea la început una simbiotică, însă după ce a devenit preşedinte, în 2010, Ianukovici a concentrat puterea şi averea în mâinile propriei familii, spre nemulţumirea multora dintre magnaţii care l-au ajutat să pună mâna pe putere şi care acum îl consideră o ameninţare, scrie Anders Aslund, membru al Peterson Institute for International Economics, într-un articol publicat de BBC. În februarie 2010, Ianukovici a format un guvern care reprezenta interesele a nouă grupuri de afaceri, însă printr-o serie de remanieri a redus puternic influenţa acestora. În prezent, guvernul şi economia ucraineană sunt dominate de un grup de oameni de afaceri tineri, prieteni ai lui Alexandru Ianukovici, fiul cel mare al preşedintelui şi una dintre cele mai bogate persoane din Ucraina. Aceştia sunt cunoscuţi drept „familia” Ianukovici. Este greu de spus cine deţine ce, însă este posibil ca mare parte din averea şi afacerile lor să aparţină familiei reale a lui Ianukovici. Preşedintele deţine palatul Mezhihirya, a cărui valoare este estimată la până la 100 de milioane de dolari, şi 75.000 de hectare de terenuri de vânătoare prin intermediul a două companii britanice, Blythe, respectiv Astute Partners Limited, potrivit PEPWatch. Ianukovici s-a folosit de controlul asupra parlamentului, judecătorilor şi poliţiei pentru a rupe din averea altora în propriul beneficiu.

Tinerii oligarhi din Doneţk, din regiunea de unde Ianukovici este originar, ocupă toate poziţiile economice cheie din guvern precum şi portofoliul internelor şi au cumpărat rând pe rând afacerile magnaţilor ucraineni, care le-au cedat nu tocmai voluntar. „Familia” controlează sistemul judiciar şi pe cel fiscal şi şi-a extins influenţa în industria grea şi în sectorul bancar, precum şi în mass-media. Puţini dintre magnaţii ucraineni mai îndrăznesc acum să stea în calea preşedintelui, iar mulţi dintre ei adoptă o poziţie neutră. Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina, şi Dmytro Firtaş sunt singurii dintre vechii oligarhi care au rămas în cercul preşedintelui. System Capital Management, holding deţinut de Akhmetov, şi-a dublat numărul de angajaţi la 300.000 din 2010, în principal prin cumpărarea companiilor de utilităţi de la stat. Puterea lui Ianukovici era susţinută de trei piloni, apatia publică, sponsorii deosebit de bogaţi şi frica, potrivit revistei americane Slate. Toţi cei trei piloni au început să se clatine.

Un cocteil de opoziţie care vrea preşedinţia dar care ştie că „preşedintele Ianukovici nu va demisiona niciodată”

Fostul boxer Vitali Kliciko este liderul partidului progresist de opoziţie Alianţa Democratică pentru Reformă şi este membru al parlamentului din 2012. Principalul obiectiv al partidului lui Kliciko este ca Ucraina să devină „un stat european de succes”. Kliciko este un susţinător activ al mişcărilor de protest din Ucraina şi un critic vehement al lui Ianukovici, căruia i-a cerut să-i destituie pe membrii guvernului şi să organizeze alegeri anticipate. Anul trecut, Kliciko şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte.

Arseni Iaţeniuk, de profesie economist şi avocat, este liderul fracţiunii parlamentare Batkivşcina şi cel căruia preşedintele Ianukovici i-a oferit conducerea guvernului în ianuarie în încercarea de a pune capăt protestelor. El a refuzat. Ianukovici l-a propus pe Iaţeniuk pentru funcţia de premier şi în 2010, însă acesta a respins propunerea.

Într-un interviu pentru Euronews, Iaţeniuk a explicat solidaritatea dintre partidele de opoziţie din parlamentul Ucrainei: „Acţionăm împreună cu toate că facem parte din facţiuni diferite, din partide diferite şi avem programe diferite, însă agenda noastră principală este similară şi cuprinde drumul spre Europa, integrarea europeană, valorile europene şi o ţară nouă”.

Opoziţia vrea alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, a subliniat Iaţeniuk. „Suntem însă realişti. Nu este uşor să îl dai jos pe acest preşedinte. Preşedintele Ianukovici nu va demisiona niciodată”, a spus acesta.

Protestelor anti-Ianukovici li s-a alăturat şi naţionalistul de extremă dreaptă Oleg Tiagnibok, lider al partidului Svoboda, care militează pentru o identitate ucraineană diferită de cea rusească. Tiagnibok consideră Rusia ameninţarea cea mai mare la adresa Ucrainei, dar este totodată şi un critic al Uniunii Europene.