22 de firme vor ajutoare de stat pentru investiţii de aproape 500 mil. euro şi 5.000 de slujbe

Autor: Claudia Medrega 24.02.2014

Ministerul Finanţelor analizează un număr de 22 de proiecte de investiţii în valoare totală de 465,5 mil. euro pentru care au fost solicitate ajutoare de stat de 165,7 mil. euro. În urma realizării acestor investiţii urmează să fie create 4.962 de noi locuri de muncă.

Anul trecut, valoarea totală a celor 23 de proiecte de investiţii aprobate a fost de 680,87 mil. euro, iar în urma realizării acestor proiecte s-a anticipat crearea a 7.967 de noi locuri de muncă. Pentru aceste proiecte Ministerul Finanţelor a aprobat ajutoare de stat în valoare totală de maxi­mum 215,9 mil. euro. În anul 2013 s-au plătit ajutoare de stat de 69,3 mil. euro.