Ucraina poate aduce confort geopolitic Rusiei şi piaţă de desfacere pentru UE. Aceste mari puteri vor căuta să-i influenţeze cât mai mult viitorul

Autori: Ioana Tudor , Bogdan Cojocaru 23.02.2014

Regimul preşedintelui Viktor Ianukovici a căzut, foştii aliaţi îi întorc acestuia rând pe rând spatele, chiar propriul partid îl acuză de „trădare“ şi îl declară „responsabil de eveni­mentele tragice“ în care au murit aproape 90 de oameni.

Încet, se conturează noul sens al puterii, cu fostul premier Iulia Timo­şenco, întemniţată de Ianukovici, dar susţinută de Occident, anunţând că va candida la alegerile prezidenţiale anticipate. Dar greul pentru Ucraina abia începe, deoarece ţara este mult prea importantă pentru Rusia, pentru UE şi pentru propriii oligarhi. După ce şi-a câştigat cu sânge libertatea politică, Ucraina va trebui să ducă de acum un război pentru independenţa economică.

 

Rusiei i-ar conveni mai mult o Ucraină nedivizată, dar instabilă politic

Pentru Rusia, un regim corupt, opac, instabil politic şi incapabil să implementeze reformele structurale necesare pentru modernizarea economiei este de obicei cea mai bună garanţie că o ţară cel puţin rămâne în afara orbitei UE şi a structurilor nord-atlantice, iar acesta este cazul Ucrainei.

Ucraina a fost crucială în 1922 pentru formarea Uniunii Sovietice, în condiţiile în care mecanismele de alipire a tuturor celorlalte republici au avut ca model aranjamentele dintre Rusia şi Ucraina, iar teritoriul ucrainean a rămas la fel de vital pentru oricine de la Kremlin care vrea refacerea fostului spaţiu sovietic, apreciază Serghei Plokii, directorul Institutului de Cercetare Ucrainean al Universităţii Harvard, într-un interviu acordat National Geo­graphic.

Putin vrea clar refacerea acestui spaţiu, cel puţin la nivel economic, dovadă fiind Uniunea Vamală ale cărei baze le-a pus. În prezent în această uniune mai sunt Belarus şi Kazahstan. Dar această uniune ar fi doar materializarea unei stări de fapt. Rusia este deja cel mai mare partener comercial al Ucrainei, atât la exporturi, cât şi la importuri, iar aceasta din urmă este dependentă de energia rusească.

De aceea se poate spune că spaţiul ucrainean este mai important pentru Rusia din punct de vedere strategic. Moscova vrea controlul reţelei de conducte de gaze a Ucrainei, important nod de tranzit pentru gazele naturale ruseşti. Cu toate că Rusia a construit gazoductul Nord Stream pentru exportul de combustibil către Europa de Nord, prin reţeaua ucraineană trece cea mai mare parte din gazele vândute Europei.

Mai mult decât toate, Ucraina este un uriaş teritoriu-tampon între structurile NATO şi Occident şi Rusia. În plus, Ucraina permite staţionarea la Sevastopol a  flotei ruse din Marea Neagră până în 2042.

În aceste condiţii, Rusia va juca atent cartea divizării ţării, în sensul menţinerii nesiguranţei, deoarece interesul Moscovei este să domine întreaga ţară, un teritorul cât mai larg.

 

UE şi mai ales companiile europene ar fi mai interesate de un mediu economic şi politic stabil

Din punct de vedere economic, UE nu poate privi Ucraina ca pe un partener egal. Industria învechită ucraineană nu se poate compara cu concurenţii puternici din Vest.

De asemenea, liberalizarea co­mer­ţului, urmare a apropierii celor doi eventuali parteneri, ar expune ţările europene la exporturile agri­cole ieftine ale Ucrainei, ceea ce cu siguranţă nu este de dorit, spre exemplu pentru agricultorii francezi şi aşa iritaţi că nu sunt ajutaţi suficient de guvern şi de instituţiile europene. Migraţia românilor, bulgarilor şi polonezilor în vest în căutarea unui loc de muncă şi a unui trai mai bun creează deja probleme la nivel politic în ţările gazdă.

Valuri de imigranţi ucraineni ar acutiza problema. Ucraina este în prezent o ţară mai săracă decât cele mai sărace ţări din UE, România şi Bulgaria. Însă un mediu economic şi politic stabil în Ucraina ar fi atractiv pentru com­paniile europene, care ar găsi aici forţă de muncă ieftină şi calificată şi o piaţă emergentă în creştere. Ucraina importă deja din Europa mai mult decât exportă aici.

 

Polonia, aliatul cultural al Ucrainei

Ministrul de externe polonez Radek Sikorski este unul dintre cei trei oficiali din UE însărcinaţi cu medierea conflictului din Ucraina. De ce Polonia?

Istoria Ucrainei este strâns legată de cea a Poloniei, ţară sub a cărei ocupaţie Ucraina a fost în mai multe rânduri de-a lungul istoriei. În timp ce estul Ucrainei este cultural, şi nu numai, ataşat de Rusia, influenţa culturală a Poloniei se simte în regiunile ucrainene vestice.

De asemenea, nu trebuie subestimat efortul Poloniei de consolidare a Parteneriatului Estic, care include şi Ucraina, şi pe care l-a iniţiat în 2008.

Pentru Polonia, ţară a cărei economie se bazează pe exporturi şi al cărei obiectiv este să devină exportator net de energie în următorii ani, apropierea Ucrainei de UE printr-un acord de liber comerţ ar fi fost evident un lucru benefic. Sikorski şi experţii săi cunosc regiunea extrem de bine după ce în ultimii ani au cooperat cu liderii din Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, potrivit organizaţiei Carnegie Europe. Polonia nu are niciun interes ca Ucraina să deraieze către un război civil.

„Polonia nu va rămâne indiferentă la evenimentele din Ucraina pentru că ştim că evoluţia situaţiei de acolo va decide istoria şi viitorul întregii regiuni, precum şi istoria şi securitatea Poloniei”, a afirmat premierul Donald Tusk, citat de The New York Times.

 

Dualitatea economică a Ucrainei: estul rusofil este industrializat, iar vestul prooccidental este preponderent agricol

Regiunea de est a Ucrainei este centrul industrial al ţării şi are strânse legături economice cu Rusia, în timp ce activitatea predominantă din vestul ţării este agricultura. Multe dintre fabricile şi companiile din est sunt dependente de piaţa rusească de desfacere, iar cei care au afaceri aici privesc cu răceală ideea intergrării în UE şi consideră că menţinerea relaţiilor bune cu Rusia este vitală. Fierul, oţelul şi cărbunele, pe care Ucraina le exportă în cantităţi mari, sunt produse în est, în regiuni precum Doneţk şi Lugansk. Cererea europeană pentru aceste produse a crescut, dar producţia depinde în continuare de comenzile din Rusia.

Uzina de tractoare din oraşul Harkov, aflat în nord-estul Ucrainei la 40 de kilometri de graniţa cu Rusia, produce 60% din tractoarele vândute în Rusia, potrivit Financial Times. Proprietarul uzinei, Oleg Deripaska, este unul dintre cei mai cunoscuţi miliardari ruşi şi are legături cu familia Elţin.

Referitor la drumul pe care Ucraina ar trebui să îl urmeze, spre vest sau spre est, Viaceslav Gubin, directorul uzinei de tractoate, afirmă însă că „a compara piaţa UE cu cea a Rusiei este ca şi cum ai compara un elefant cu o albină, iar din punct de vedere economic Rusia este departe de democraţiile dezvoltate din vest”. „Dacă aş fi fost preşedinte, aş fi semnat acordul cu UE”, concluzionează Gubin.

Pe de altă parte, Viktor Popov, preşedinte al fabricii de echipamente FED din Harkov, apreciază că acordul cu UE ar putea pune pe butuci economia Ucrainei. „Lucrurile ar putea merge excelent în Europa în zece ani, dar în acest răstimp tot ce am construit aici ar putea fi distrus”, consideră acesta.

 

Câtă putere îi oferea Constituţia preşedintelui Viktor Ianukovici: îşi putea alege guvernul

Pe 8 decembrie 2004 parlamentul Ucrainei modifica Constituţia, cu o majoritate de 90%, pentru a rezolva criza alegerilor preşedinţiale din acel an, în care prima rundă, câştigată de Viktor Ianukovici, a fost anulată după acuzaţii de fraudă şi intimidare. După a doua rundă preşedinte a devenit Viktor Iuşcenko. Amendamentele au slăbit prerogativele preşedintelui. Acesta a pierdut puterea de a-l nominaliza pe premier, sarcină preluată exclusiv de parlament şi de a-i demite pe membrii cabinetului. Modificările prevăd, de asemenea, că dacă în parlament nu se poate forma o coaliţie care să-l numească pe premier, preşedintele trebuie să ceară noi alegeri parlamentare. Preşedintele îl poate numi doar pe ministrul apărării şi pe cel de externe, dar a primit dreptul de a dizolva parlamentul. În octombrie 2010, în timpul mandatului lui Ianukovici, Curtea Constituţională a anulat amendamentele. Mai mulţi judecători ai instanţei au demisionat înaintea luării deciziei acuzând presiuni din partea guvernului.

 

Filmul evenimentelor care au dus la căderea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici, cu preţul a 88 de morţi

 

Marţi, 18 februarie:

 

Miercuri, 19 februarie:

 

Joi, 20 februarie:

 

Vineri, 21 februarie:

 

Sâmbătă, 22 februarie:

 

Duminică, 23 februarie:

 

De la moguli media la aliaţi ai Rusiei, oligarhii din spatele evenimentelor din Ucraina şi interesele lor

Serghei Kurcenko, mogulul media de 28 de ani supranumit şi „regele ucrainean al gazelor”, controlează o mare parte din presa scrisă a ţării precum şi pe cea a pieţei gazelor. El ar proteja afacerile şi averea lui Ianukocivi şi ale familiei sale.

Victor Pinciuk, avid colecţionar de opere de artă, a fost un susţinător puternic al încercărilor Ucrainei de a se apropia de Uniunea Europeană, însă afacerile lui îl leagă puternic de Rusia. Pe lângă posturile de televiziune pe care le deţine, Pinciuk este şi proprietarul companiei metalurgice Interpipe.

Henadiy Boholyubov şi Ihor Kolomoyskyy deţin Privat Group, care include cele mai mari bănci din Ucraina precum şi companii din sectorul energetic şi din mass-media. Ei sunt printre cei care se află în spatele protestelor anti-guvernamentale din Ucraina, după ce au întors „armele” împotriva guvernului actual, scrie CNBC care citează mai mulţi experţi.

Vadim Novinsky, considerat o legătură importantă între Ianukovici şi Rusia, este un susţinător declarat al acordurilor cu Rusia. Novinsky a cumpărat recent şantiere navale ucrainene în faliment sau inactive care ar putea fi de folos Rusiei.   

Petro Poroşenko, care a fost ministru de externe şi ministru al dezvoltării economice şi comerţului sub guvernarea Ianukovici, este acum una dintre cele mai populare figuri din opoziţie, după Vitali Kliciko. Acesta ar putea juca un rol important în viitorul Ucrainei, mai ales dacă tranziţia către o nouă conducere va fi una paşnică.

Rinat Akhmetov are o avere estimată la peste 15 miliarde dolari şi a fost cândva foarte apropiat de Ianukovici. Akhmetov ar fi avut relaţii strânse şi cu fostul preşedinte Viktor Iuscenko şi ar fi finanţat campaniile electorale ale celor doi.  

Dimitro Firtaş, a cărui avere este estimată la aproximativ trei miliarde dolari, a făcut bani în special din comerţul cu gaze şi din afaceri în industria chimică. Firtaş a avut relaţii strânse cu un grup de parlamentari care l-au susţinut pe Ianukovici, însă acum ar fi finanţatorul partidului lui Kliciko.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.02.2014