Takko deschide două magazine noi la Sfântu Gheorghe şi Petroşani

Autor: Cristina Roşca 26.02.2014

Retailerul german de modă Takko va deschide astăzi două noi magazine, în Sfântu Gheorghe şi Petroşani, ambele în parcuri de retail unde este prezent şi lanţul de hipermarketuri cu preţuri mici Kaufland, ajungând astfel la o reţea de circa 60 de unităţi.

Pentru întregul an compania şi-a bugetat şase deschideri. Germanii, care au intrat în România în 2007 cu un magazin în provincie, vor să acopere toată ţara cu 100 de magazine, uitându-se către oraşele de peste 20.0000 de locuitori.

„Pentru Takko, oraşele mici şi mijlocii oferă oportunităţi de dezvoltare, cererea de produse de modă este foarte mare, dar, în acelaşi timp, preţul trebuie să fie moderat“, spune Cosmin Ulmean, country manager Takko România.

În 2012, ultimul an pentru care există date financiare, cifra de afaceri a Takko Fashion a fost de  26,1 mil. euro. Anul trecut avansul a fost sub 10%, potrivit lui Ulmean, care şi-a bugetat o creştere similară şi pentru 2014.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.02.2014