Dacă ar fi să ne luăm după programele de guvernare, toţi cei care au fost la putere ar trebui să fie acum “judecaţi şi întemniţaţi” pentru ce au promis şi au lăsat în urmă

Preşedintele Traian Băsescu spune că, dacă programul de guvernare se schimbă prin intrarea UDMR la Palatul Victoria cu toate cerinţele lor, premierul trebuie redesemnat. Dacă nu ar fi fost adus în discuţie de preşedinte, nimeni nu şi-ar aminti că există un program de guvernare, acel amestec de obiective, idei şi propoziţii, cât mai multe, ca să iasă la număr.

Programul de guvernare este lista de “to do” a fiecărui guvern şi pentru care trebuie să dea socoteală publică. Poate nu ar fi rău să dea şi socoteală juridică. De curiozitate, m-am uitat duminică după-amiază pe programul de guvernare Ponta 2013-2016, aşa cum l-am găsit pe site-ul guvernului.

Are, în caz de vă interesează, 192 de pagini, din care 129 sunt în limba română, iar restul de 63 sunt paginile traduse în limba engleză.

Când cere voturi în Parlament, premierul desemnat vine şi citeşte vreo două- trei ore acest program, în funcţie de numărul de pagini, în faţa unor parlamentari plictisiţi şi chiar absenţi, pentru că au altceva de făcut. Ei au propriul lor program de guvernare care este mai practic – o lege, un articol, o modificare, un telefon, o iniţiativă legislativă, o bătaie ascunsă în economie.

95% din ce scrie într-un program de guvernare este copy paste de la precedentele guverne sau fraze goale, universal valabile în orice orânduire: banii publici trebuie folosiţi eficient, avuţia naţională trebuie protejată şi declarăm război evaziunii fiscale; aplicăm o nouă viziune pentru România, dezvoltarea economică şi coeziunea socială. Relansarea ia locul stagnării, fără a neglija procesul de consolidare fiscală; agricultura şi dezvoltarea statului românesc sunt priorităţi absolute ale actualului guvern. Oricum, ar trebui o sută de ani pentru a face măcar un sfert din ce scriu cei care vin la putere.

Şi dacă tot vorbim de ce scrie acolo, am citit că guvernul Ponta, învestit la finalului lui 2012, îşi asuma autostrada Nădlac-Arad-Bucureşti pentru a lega România de restul Europei şi autostrada Sibiu - Râmnicu Vâlcea şi finalizarea centurii Capitalei şi revenirea la cota TVA de 19% şi scăderea cu cinci puncte procentuale a CAS-ului.

Dacă vreţi să vedeţi ce şi-a asumat guvernul Ponta (oricum nici celelalte guverne nu au fost mai prejos pentru că hârtia suportă orice) veţi citi că la finalul mandatului România ar trebui să fie cel puţin ca Elveţia şi Singapore la un loc. Ar trebui să avem de toate, sănătate, educaţie, autostrăzi, pensionari cu pensii mari plus o fiscalitate cât mai redusă, dacă nu chiar spre zero, care să încurajeze iniţiativa privată de cum te naşti, şi care să te facă să-ţi doreşti să fii antreprenor sau să lucrezi în sectorul privat şi nu la stat.

Toate programele de guvernare suferă de un singur lucru, cei care vin la putere nu-şi asumă practic nimic sub formă de cifre, ceva cuantificabil pentru care pot fi judecaţi politic şi traşi la răspundere de cei care i-au votat. Oricând un kilogram de mălai sau de ulei ţine loc de o autostradă sau de reducerea taxelor.

Ar trebui să se creeze o Curte Constituţională sau o Curte Supremă Economică care să analizeze promisiunile economice făcute şi să le compare cu realitatea şi să-i arunce pe toţi în temniţele uitării ca să nu mai fie niciodată la guvernare.

Dacă am avea aşa ceva, să fiţi siguri că nimeni nu ar mai arunca în dreapta şi în stânga cu programe de guvernare care sunt uitate chiar de a doua zi, odată ce o putere se instalează la Palatul Victoria şi în Parlament.

Nu ştiu ce negociază premierul Ponta şi PSD cu UDMR, dar noul guvern ar trebui să aibă în faţă o coală A4 în care să fie scrise nişte lucruri simple: creştere economică de 5% pe an, creşterea investiţiilor publice, nu scăderea lor ca anul trecut, fonduri europene de minimum patru miliarde de euro pe an, investiţii străine de minimum cinci miliarde de euro pe an şi reducerea TVA-ului. Dacă se întâmplă aceste lucruri, economia îşi va da drumul.