Un director de la Petrom a fost propus pentru a fi ministrul Energiei

Autor: Roxana Petrescu 03.03.2014
Răzvan Nicolescu, director de afaceri corporatiste în cadrul Petrom, cea mai mare companie din România, şi vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Europene pentru Energie, a fost numit azi în funcţia de ministru al Energiei, a anunţat în urmă cu puţin timp premierul Victor Ponta.
 
"Contractul de muncă dintre compania noastră şi domnul Răzvan Nicolescu a încetat în data de 28 februarie anul curent, la iniţiativa angajatului şi prin acordul părţilor.Deşi domnul Nicolescu nu ne-a precizat proiecţiile domniei sale de carieră, îi dorim succes în această nouă etapă şi suntem convinşi că va confirma şi pe viitor profesionalismul demonstrat în cei 5 ani petrecuţi în compania noastră", au declarat reprezentanţii Petrom.
Numirea lui Răvan Nicolescu vine într-un moment cheie pentru industria petrolieră locală, aceasta fiind anul în care România trebuie să stabilească un nou regim pentru redevenţele petroliere.

Nicolescu a ajuns în atenţia publicului mai ales după un schimb de replici dur în 2010 cu Mihai David, pe atunci director general al Hidroelectrica.
Razvan Nicolescu, director de afaceri corporatiste al Petrom, adica responsabil cu imaginea companiei si relatiile cu autoritatile, spusese ca Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) are acelasi sediu cu Hidroelectrica si nu este normal avand in vedere ca autoritatea ar trebui sa fie independenta.

"La Bruxelles exista o ingrijorare serioasa privind modul de functionare al ANRE, institutie care de mai multi ani este politizata in Romania. ANRE are nevoie de un nou sediu pentru ca nu este normal ca presedintele ANRE cand merge la toaleta sa se intalneasca cu directorul Hidroelectrica, acestia impartind aceeasi cladire in prezent", a declarat Nicolescu. El a mai spus ca Petrom este discriminat in raport cu furnizorii externi de gaze care-si vand gazul pe piata locala la un pret dublu comparativ cu cel recomandat de catre ANRE pentru producatorii interni, Petrom si Romgaz.

Replica din sala nu s-a lasat asteptata, imediat dupa prezentarea lui Nicolescu luand cuvantul Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie local.

"Ma bucur ca nu am vorbit inaintea domnului Nicolescu ca altfel ma certa si pe mine. Nu mi-am propus sa merg la toaleta cu domnul Lificiu (presedintele ANRE - n.r.) si in plus avem culoare separate. Petrom ar putea ajuta mai mult economia prin majorarea redeventelor, nu prin pastrarea a 100-200 de angajati. Sa nu transformam Romania in Republica OMV", a declarat David.

Anul acesta ar trebui majorate redevenţele pe care le plăteşte Petrom.