Cum a închis cursul de schimb şedinţa interbancară de marţi

Autor: Monica Juganaru 04.03.2014

Moneda naţională s-a apreciat uşor spre finalul sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile au coborât sub 4,5150 lei/euro, în timp ce valutele din regiune afişau aprecieri mai pronunţate faţă de euro, potrivit dealerilor.

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,5120 - 4,5140 lei, aproape de nivelul de la aceeaşi oră de luni.

În debut, euro a fost cotat la 4,5330 lei, ca urmare a deprecierii leului peste noapte, pe pieţele internaţionale. Cotaţiile au coborât însă rapid sub 4,52 lei/euro şi au oscilat uşor sub acest nivel în prima parte a sesiunii.

Minimul zilei a fost de 4,5130 lei/euro, fiind atins la finalul sesiunii locale de tranzacţionare.

Valutele din regiune au recuperat pierderile înregistrate luni, consemnând aprecieri de până la 1%. Sentimentul pozitiv a fost prezent şi pe peţele europene, după ce preşedintele Vladimir Putin a dispus retragerea trupelor desfăşurate în vestul Rusiei odată cu încheierea unor exerciţii militare.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă cu 0,27 bani mai ridicat, de 4,5196 lei/euro. În sesiunea precedentă, rata de schimb a fost de 4,5169 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, rata de schimb urcând cu 0,76 bani la 3,2852 lei/dolar.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut însă, de la 3,7254 unităţi la 3,7146 unităţi.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor afişate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât uşor, de la 2,26 - 2,76% la 2,23 - 2,73% pe an. Dobânzile sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut nesemnificativ, la 2,34 - 2,84% pe an.

Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a rămas la 3,36% pe an.