Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţa
Moneda naţională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare locale, cotaţiile coborând sub 4,5 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune şi într-o piaţă cu transferuri reduse, potrivit dealerilor.
În debut, băncile au cotat euro la 4,4960 lei, sub nivelul din jurul orei 16:30 de miercuri, când schimburile s-au realizat la 4,5050 - 4,5075 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au înregistrat oscilaţii reduse, iar în jurul orei 10:10 euro era cotat la 4,4930 - 4,4960 lei.
Valutele din regiune au consemnat, de asemenea, câştiguri uşoare.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă cu 0,73 bani mai redus, de 4,5123 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,5196 lei/euro.
Leul a continuat să se deprecieze în raport cu dolarul american, rata de schimb urcând cu 0,44bani la 3,2896 lei/dolar.
Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut însă, de la 3,7146 unităţi la 3,7042 unităţi.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Randamentele afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei pe termen de o zi au coborât sub 2% pe an. Dobânzile sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.