Hidroelectrica vrea să vândă pe bursa OPCOM energie electrică de 15,6 milioane euro

Autor: Carol Dan 06.03.2014

Compania de stat Hidroelectrica, în insolvenţă, vrea să vândă energie electrică în valoare de 70,14 milioane lei (15,58 milioane euro) pe bursa OPCOM.



Compania a programat mai multe licitaţii în 11 şi 12 martie, prin care vrea să vândă 441.495 MWh de energie.

Preţurile cerute de companie variază între 153 şi 175 lei pe MWh, în funcţie de cantitatea de energie.

Producătorul de energie are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Capitalul social al Hidroelectrica este deţinut de stat (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).