România a împrumutat 100 milioane lei prin obligaţiuni pe 9 ani la o dobândă de 5,3%

Autor: Monica Juganaru 10.03.2014

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni 100 milioane lei prin obligaţiuni cu o maturitate reziduală de nouă ani, exact cât şi-a propus, la un randament de 5,3%, aproape de cotaţia din piaţa secundară pentru acest instrument.



Băncile au subscris titluri în valoare de 412,8 milioane lei. Obligaţiunile ajung la maturitate în aprilie 2023.

Trezoreria a respins în februarie ofertele băncilor pentru aceste titluri, considerând prea ridicate randamentele cerute.

Cea mai recentă licitaţie pentru această maturitate a fost organizată în ianuarie, când administratorii datoriei publice au atras 500 milioane lei, la un randament de 5,32%.

Finanţele au planificat pentru luna martie emisiuni în moneda naţională în valoare de 2,68 miliarde de lei, dar şi o licitaţie pentru obligaţiuni pe cinci ani în valută, de 200 milioane euro, luna aceasta ajungând la scadenţă titluri în valoare de circa 5 miliarde lei.

Trezoreria a atras în acest an 8,087 miliarde lei şi 478,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă 2 miliarde dolari, sumă atrasă de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.