UniCredit Ţiriac Bank a avut o pierdere brută de 15 mil. lei pe 2013

Autor: Razvan Voican 11.03.2014

UniCredit Ţiriac Bank, devenită a patra bancă după active la sfârşitul lui 2013, a încheiat anul trecut cu o pierdere brută de 14,9 mil. lei la nivel individual, în condiţiile în care costul cu provizioanele s-a dublat faţă de 2012, până la 683 mil. lei.Banca a reuşit totuşi să raporteze profit net pe seama eliberării de pasive fiscale amânate în sumă de circa 90 mil. lei. Astfel, a înregistrat în final un profit net de 75 mil. lei, în scădere cu 57% faţă de rezultatul din 2012, în condiţiile în care în T4 a suferit o pierdere de aproape 140 mil. lei.

Stocul de provizioane pentru credite proaste a urcat cu 33% anul trecut, până la 1,8 mld. lei. Astfel, soldul net al creditelor a scăzut uşor, până la 15,7 mld. lei.

La sfârşitul lui 2013 UniCredit a raportat credite restructurate în valoare brută de 1,24 mld. lei, în creştere cu aproape 5% faţă de 2012, dar ajustările pentru depreciere au sărit cu 80%, la 383 mil. lei.

Deteriorarea rezultatului băncii locale vine în condiţiile în care banca-mamă de la Milano a anunţat astăzi o pierdere şocantă de 15 mld. euro în ultimul trimestru din 2013 în urma eforturilor de curăţare a portofoliului şi de recunoaştere a deprecierii investiţiilor. Pe întreg anul 2013 pierderea UniCredit Group a fost de 14 mld. euro. Cea mai mare parte a pierderilor grupului provine din deprecierea fondului comercial, astfel încât nu se impune majorarea capitalului.