„Marea buclă” a puşcăriilor româneşti / de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu 14.03.2014

E un lucru ştiut şi verificat: topurile publicate în presă au succes la cititori. În momentul de faţă sunt întrunite cu prisosinţă condiţiile pentru realizarea unor topuri româneşti inedite – topurile de pârnaie.

S-ar putea realiza şi publica, de pildă, topul puşcăriaşilor cu cele mai multe mandate de ministru sau de parlamentar, topul de pârnaie al celor cu cele mai multe mandate de prim-ministru, topul celor care au câştigat cele mai multe Cupe, Campionate şi alte competiţii sportive, topul celor mai decoraţi (de către statul român)  puşcăriaşi, topul şpăgilor primite (luând ca bază de calcul paporniţa cu caltaboşi), topul golgeterilor all time din închisorile româneşti, topul (Forbes) al celor mai bogaţi deţinuţi, topul de după gratii al celor care au cele mai multe cărţi publicate, topul doctoratelor şi cel al masteratelor, topul traseiştilor de închisoare (adică un clasament al celor care ies puţin afară doar pentru a fi băgaţi la loc, după foarte puţină vreme), topul gradelor didactice deţinute de deţinuţi.

Se mai pot realiza şi topuri ale celor care au avut cele mai mari salarii plătite de stat, un clasament al „oamenilor legii” ajunşi „oameni ai fărădelegii” în funcţie de numărul şi de importanţa proceselor „trântite” şi încă multe altele.

După cum merg lucrurile, astfel de clasamente vor putea fi realizate de mai multe ori pe an, fiindcă se vede treaba că apar tot timpul surprize capabile să răstoarne situaţiile de moment. În baza acestor topuri şi a punctajelor obţinute de condamnaţi s-ar putea institui un soi de „tricou galben” pentru fiecare etapă de evaluare, ca la ciclism. „Marea buclă” a puşcăriilor româneşti a avut un start fulminant şi se anunţă o competiţie strânsă în cursa pentru desemnarea celui mai bun dintre cei mai buni concurenţi penitenciari.