SIF-urile au „subţiat“ dividendele, iar investitorii le-au taxat

Autori: Roxana Pricop , Andrei Chirileasa 14.03.2014

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au scăzut puternic în ultimele săptămâni, în contextul în care unele dintre SIF-uri au anunţat dividende în scădere faţă de anul trecut, iar altele nu le vor distribui nimic acţionarilor.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 3,7% ieri, după ce conducerea SIF le-a propus acţionarilor dividende de cel puţin trei ori mai mici decât anul trecut. Mai exact, acţionarii au de ales între un dividend de 0,066 lei/acţiune sau unul de 0,078 lei/acţiune, în condiţiile în care anul trecut dividendul a fost de 0,24 lei/acţiune. Astfel, randamentul dividendului ar fi de 5%, în prima variantă, sau de 6%, în a doua, raportat la preţul de ieri de pe bursă, faţă de 16% anul trecut. Conducerea SIF2 încearcă să păstreze astfel mai mulţi bani pentru noi investiţii. Aceeaşi dorinţă şi-au exprimat-o şi şefii de la SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Transilvania (SIF3), care vor să taie de tot dividendele. Dacă la SIF1 deja nu mai e o noutate, la SIF3 a fost un şoc, având în vedere că în ultimii doi ani societatea a plătit cele mai mari dividende, distribuind 90% din profituri.

Schimbarea politicilor de dividend poate fi explicată şi prin faptul că şefii SIF-urilor nu mai au emoţii pentru următorii doi ani, după ce au reuşit să-şi securizeze mandatele anul trecut. Totuşi, investitorii au taxat puternic pe bursă lipsa dividendelor. Acţiunile SIF3 au pierdut 9% doar săptămâna aceasta.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.03.2014