Inspectorii de muncă din Bucureşti fac controale, sâmbătă, la Târgul de Turism organizat la Romexpo

Autor: Aurelia Alexa 15.03.2014

Inspectorii de muncă din Bucureşti fac controale, sâmbătă, la Târgul de Turism organizat la Romexpo, verificând printre altele dacă reprezentanţii firmelor prezente la standuri au contracte de muncă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul expozanţilor.



Controalele vizează şi plata orelor suplimentare, respectiv dacă personalul aflat la standuri este remunerat şi pentru zilele lucrate în weekend, au mai precizat sursele citate, potrivit cărora aceasta este prima ediţie a evenimentului la care se fac astfel de verificări.

Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) al Municipiului Bucureşti, Constantin Bujor, a confirmat faptul că se fac controale, precizând că acestea au început în urmă cu câteva zile şi sunt "de rutină", iar astfel de acţiuni au avut loc şi la ediţii precedente ale evenimentului.

La controale participă şi inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Ciprian Dragomir, precum şi alţi "opt-nouă" inspectori de la ITM Bucureşti, a mai precizat Bujor.

Rezultatele controalelor ar urma să fie făcute publice săptămâna viitoare.

Aflat la a 31-a ediţie, Târgul de Turism al României reuneşte, până duminică, peste 280 de firme din domeniu, inclusiv agenţii de turism şi hoteluri.