Ponta a discutat cu Isărescu despre cine să conducă ASF. Atracţia postului este salariul de 14.000 €/lună, de 14 ori mai mult decât al premierului

Autori: Alina Novaceanu , Roxana Pricop 18.03.2014

Premierul Victor Ponta a discutat cu guvernatorul Mugur Isărescu pentru a găsi o persoană „nepolitică“, cu suficientă experienţă şi prestigiu pentru a prelua conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Au fost luate în discuţie mai multe nume, însă nu s-a luat încă o decizie.

Până pe 3 aprilie Parlamentul trebuie să numească un preşedinte pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), post rămas liber după ce Dan Radu Ruşanu a fost arestat în dosarul Carpatica Asigurări.

Miza din spatele numirii preşedintelui ASF, cel care va fi echivalentul lui Mugur Isărescu pe pieţele financiare-nonbancare, este ridicată.

Pe de o parte, un astfel de post este foarte bine plătit, cu 14.000 euro pe lună, salariu chiar de patru ori mai mare decât cel pe care îl încasează omologul polonez Andrei Jakubiak, şeful comisiei KNF, cu un venit lunar net de circa 3.000 de euro pe lună. În Polonia, KNF supraveghează o piaţă de 60 de ori mai mare.

Pe de altă parte, preşedintele ASF va coordona supravegherea a trei mari pieţe financiare cu impact major asupra economiei. El va conduce supravegherea pieţei de capital, unde activează fonduri de investiţii cu active de peste 3 mld. euro şi companii listate la bursă cu o capitalizare de 15 mld. euro, a pieţei de asigurări cu active de câteva miliarde de euro şi a celei de pensii private la care contribuie peste 4 milioane de români.

„Trebuie să facem cât mai rapid o numire la conducerea ASF şi am discutat de mai multe ori astăzi şi cu guvernatorul Mugur Isărescu, încercăm să găsim o persoană evident nepolitică, cu suficientă experienţă şi prestigiu în domeniu, care să asigure conducerea unei instituţii care a fost extrem de afectată în ultima vreme“, a declarat Victor Ponta pentru Mediafax.

Surse din PSD citate de Mediafax au relatat că premierul şi guvernatorul BNR ar fi discutat despre nominalizarea lui Nicolae Dănilă la şefia ASF. Dănilă a fost preşedintele BCR în perioada 1999-2007, iar din 2009 este membru în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale.

Întrebat dacă este luat în discuţie şi numele lui Nicolae Dănilă pentru a ocupa funcţia de preşedinte al ASF, Ponta a răspuns: „Mi-aş dori, dânsul este membru în board-ul Băncii Naţionale, trebuie să şi vrea oamenii pe care-i propunem“.

El a adăugat că a discutat cu Isărescu câteva nume de oameni capabili să conducă ASF, însă nu a fost luată o decizie, deoarece acei oameni trebuie să şi accepte.

Întrebat dacă toţi membrii Consiliului ASF ar trebui să-şi dea demisia, Ponta a răspuns că doar cei vinovaţi ar trebui să demisioneze, iar ceilalţi ar trebui să meargă mai departe „cu dosarul Astra şi domnul Adamescu“.

„Marea bombă acolo şi am înţeles că sute de milioane de euro fraudaţi sunt la Astra şi la domnul Adamescu. Şi acum probabil au interpretat că ce i se întâmplă lui Ruşanu are legătură cu asta. Important că acolo trebuie aplicată legea, dacă e adevărat tot ce am fost noi informaţi despre acele uriaşe fraude trebuie în mod sigur făcută curăţenie la sânge în domeniul asigurărilor“, a adăugat Ponta.

El a mai spus că aceste informaţii le are în mod oficial în urma întrunirii la care au luat parte reprezetanţi ai BNR, ai Guvernului şi ASF, în comitetul de stabilitate macroeconomică.