Business Magazin a premiat cele mai puternice femei din business la Gala "Woman in Power"

Ziarul Financiar 19.03.2014

Revista Business Magazin a premiat, miercuri seară, la Gala "Woman in Power", în prezenţa a peste 300 de invitaţi, zece dintre cele mai de marcă reprezentante ale succesului, prezentate în a treia ediţie a catalogului "200 cele mai puternice femei din business"

Vedeţi Galeria FOTO de la eveniment

Desemnarea premiilor acordate femeilor de succes la Gala "Woman in Power 2014" a avut la bază o analiză complexă a unui set de criterii precum valoarea afacerilor pe care le conduc, notorietatea, gradul de implicare socială, pentru că valoarea la purtător validează profesionalismul, curajul antreprenorial, dar şi rezultatele

Premiile au mers către: Mihaela Marcu Cristescu - Medlife; Mirela Iovu - CEC Bank; Severina Pascu - UPC Romania&Ungaria; Daniela Bîzgan - Marelvi; Tatiana Cimpoieşu - Agricola Bacău; Măriuca Talpeş - Intuitex, Softwin şi Bitdefender; Aurelia Vişinescu - Domeniile Săhăteni; Cristina Necula - Strauss România; Carmen Şeitan - Canali, Distinto, Brunello Cucinelli, Moschino.

În deschiderea Galei, Business Magazin a ales cinci dintre cele mai apreciate şi reprezentative femei să expună povestea succesului propriu, în domeniul de activitate în care au cunoscut performanţa: Măriuca Talpeş (Manager al Intuitext, Asociat, Softwin şi Bitdefender), Aurelia Vişinescu (Proprietar, Domeniile Săhăteni), Anca Bidian (Fondator, KIWI Finance), Sonia Năstase (Director general, Howard Johnson Grand Plaza Hotel) şi Severina Pascu (CEO, UPC Romania&Ungaria),

A doua ediţie a evenimentului BM "Woman in Power" i-a avut în calitate de moderatori pe Răzvan Mureşan si Ioana Matei, redactori Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor mai puternice femei din România.

În cadrul Galei "Woman in Power", Business Magazin a distribuit tuturor participanţilor câte un exemplar al celei a treia ediţii a catalogului "200 cele mai puternice femei din business", în paginile căruia sunt prezentatate 200 de poveşti sau reţete de succes, principiile de viaţă şi de carieră ale celor mai importante femei din România aflate în poziţii de conducere. Aflat la cea de-a treia ediţie, catalogul a adunat, în momentul lansării, un număr impresionant de nume-cheie ale mediului de afaceri local, cuprinzând mai mult decât simple ierarhii legate de valoarea cifrei de afaceri sau profitul obţinut.

Catalogul "200 cele mai puternice femei din business" reprezintă, astfel, o sursă de informare pentru top manageri, HR manageri, experţi în resurse umane, consultanţi, manageri de marketing şi vânzări, manageri financiari şi un etalon pentru tinerele aflate la început de carieră.