Clusterul IT de la Cluj estimează investiţii de 350 mil. euro pentru următorii cinci ani

Autor: Laurentiu Cotu 20.03.2014

Clusterul IT de la Cluj, organizaţie care include în prezent 30 de companii tehnologice şi trei instituţii de învăţământ superior, intenţionează dezvoltarea în următorii 5 ani a unui proiect de dezvoltare urbană integrată, Cluj Innovation City, estimat la cel puţin 350 mil. euro.

 Proiectul de dezvoltare urbană integrată, Cluj Innovation City (CIC), unul dintre principalele obiective ale Clusterului IT, urmează să intre în perioada imediat următoare în etapa de selecţie a companiilor de consultanţă pentru realizarea studiului de prefezabilitate. Proiectul este estimat să ocupe o suprafaţă de 200 de hectare în zona Lomb, din Cluj-Napoca, iar finanţarea va fi asigurată din surse combinate.

‘’Recent am făcut demersurile necesare să înscriem proiectul Cluj Innovation City pe lista marilor proiecte de investiţii la nivel naţional, astfel încât, în cadrul următorului exerciţiu financiar multianual, pentru perioada 2014-2021, să se poate accesa fonduri europene prin intermediul programelor de dezvoltare regională şi creşterea competitivităţii’’, a declarat Alexandru Tulai, preşedintele asociaţiei Cluj IT Cluster în cadrul evenimentului Cluj Innovation Days de la Cluj.