Poveştile de dragoste ale spionilor (XVIII). „Operaţiunea Romeo”/de dr. Alexandru Popescu

O „întreprindere” şi un „commando”

…califică autorul unei lucrări consacrate „Operaţiunii Romeo” principalele scopuri şi metode ale acesteia. (Elisabeth Pfister,  „Unternehmen Romeo : die Liebeskommandos der Stasi”, Berlin, 1999). Într-adevăr, „reţeaua Romeo” a fost, în acelaşi timp, o „structură” bine pusă la punct şi eficientă, precum şi una care a folosit  cele mai importante metodele ale activităţilor informative, pe care, în bună măsură, le-a şi inovat.

De fapt, este vorba de o acţiune coordonată, iniţiată de Minsiterul securităţii statului (Stasi) al R.D. Germane, iniţiată de şeful său, Markus Wolf, care arăta că „în spionaj este cum e şi în afaceri, pentru că sexul deschide canale de comunicare mai repede decât alte abordări”. În opinia „omului fără faţă” (astfel a fost numit Wolf pentru că, multă vreme, a rămas necunoscut) care şi-a intitulat un capitol din memoriile sale „Spionaj din dragoste”,  o „femeie bine plasată era mai productivă decât zece diplomaţi”.

Daca KGB s-a „specializat” în folosirea femeilor în spionajul sexual, Stasi s-a orientat către  constituirea şi funcţionarea unei reţele formate dintr-un „corp” de agenţi specializaţi care acţionau de-a lungul unor perioade îndelungate, prin racolarea prin seducţie şi exploatarea informativă a unor femei care lucrau în ministere, instituţii guvernamentale de prim rang din RF Germania.

Cine erau aceşti „agenţi Romeo” ? Wolf: „Erau oameni abili care şi-au dat seama că se pot face multe lucruri folosindu-te de sex…Atât timp cât există spionaj, vor exista Romeo care seduc ţinte naive care au acces la secrete”.  În ceea ce priveşte moralitatea unei asemenea acţiuni; Wolf ţine să sublinieze cu cinism: „Conduceam un serviciu de intelligence, nu un club al burlacilor”. “ Iar un  fost ofiţer STASI, Gotthold Schramm, recunoaşte că informaţiile obţinute prin „metoda Romeo” erau rezultatul unor acţiuni imorale, dar ele ar fi contribuit la …„prevenirea” unui nou război mondial...

„Agente din dragoste”

În ceea ce priveşte motivaţia care le făcea pe aceste femei să devină agente, acceptând relaţii cu bărbaţi arătoşi şi afectuoşi, cu posibilităţi materiale, în realitate agenţi Stasi,  era, cum arată chiar una din femeile recrutate în cadrul „reţelei Romeo”,  Gabriele Kliem, singurătatea, „concurenţa” care se născuse în capitala RF Germnia, Bonn, posibilitatea de a scăpa de singurătatea apăsătoare,  pentru a-şi „găsi o pereche” care să le ofere companie şi eventual un trai decent.

Aceeaşi problemă a preocupat-o şi pe Marianne Quoirin, autoarea volumului „Agentinnen aus Liebe” („Agente din dragoste”) . Cele mai multe din aceste „victime” ale „agenţilor Romeo” erau vulnerabile din anumite motive (situaţie familială, izolare, situaţie materială). Bineînţeles, agenţii Stasi se informau în prealabil amănunţit asupra acestor situaţii şi „atacau” la momentul potrivit. Este de reţinut că cele mai multe persoane vizate nu erau la prima tinereţe şi nici deosebit de atractive, ceea ce le făcea să fie amatoare de o relaţie „romantică”, înscenată cu abilitate, după reţete bine studiate de agenţii Stasi, după care nu atracţia sexuală, ci cea sentimentală trebuia să primeze. Nu este mai puţin adevărat că şi „argumentele” materiale, cadourile şi, mai târziu, o retribuţie nu cine ştie ce substanţială, au jucat un anumit rol.

Cât de amplă era „reţeaua Romeo” ? Într-un document redactat de Comisia specială pentru controlul dizolvării organelor de spionaj din RD Germania după 1989, condusă de pastorul Joachim Gauck,  se arată că Procuratura generală a incriminat 500 de persoane pentru activităţi de spionaj împotriva RF Germania, dintre care 110 erau femei.

„Caracatiţa”

De ce acest interes prioritar al spionajului est-german pentru RF Germania şi de ce „se recomanda” folosirea femeilor în aceste acţiuni ? Scopul era, în primul rând, politic căci, în condiţiile „concurenţei” dintre cele două state germane, era de interes vital pentru RD Germană să cunoască iniţiativele, demersurile guvernului de la Bonn pe plan internaţional. În acest scop, era necesară penetrarea organismelor, instituţiilor de stat ale RF Germania şi cine puteau fi „agenţii ideali” dacă un femeile, funcţionarele din diferite ministere. În acest scop s-a avut în vedere cuprinderea în această reţea a celor mai importante instituţii, constituindu-se o cuprinzătoare reţea, o adevărată „caracatiţă” ale cărei tentacule cuprindeau cele mai importante segmente ale organismului statal vest-german, de la preşedinţie la serviciile de informaţii.

O „poveste de dragoste” pe Litoral

Preşedinţia federală era desigur, una din „ţintele” prioritare ale „operaţiunii Romeo”, dovadă că aici au acţionat cele mai multe agente. Doar câteva exemple.

Din postul de secretară la preşedinţia federală în perioada 1959-1985, Margarete Hocke a fost recrutată prin „metoda Romeo” de către agentul care s-a prezentat cu numele de Franz Becker, devenindu-i amant. A transmis copii a peste 1.700 de documente secrete. A fost arestată ca urmare a mărturiilor defectorului Oleg Gordievski, în 1987 şi condamnată la opt ani închisoare.

„Povestea de dragoste” a lui Dagmar Kahlig-Scheffler  a început într-un concediu pe litoralul românesc al Mării Negre, în 1976. Aici îl întâlneşte pe „bărbatul visurilor sale” care se recomandă Herbert Richter. Urmează o corespondenţă intensă între funcţionara de la Cancelaria federală şi acesta şi o invitaţie pentru Gabriele de a vizita Berlinul de est, unde se căsătoreşte cu Richter care bineînţeles era ofiţer Stasi, acţionând în continuare, până la demascarea sa, ca o eficientă agentă.

O „colaboratoare” dificilă

Ministerul de externe era o altă „ţintă” prioritară a organizatorilor „reţelei Romeo”.

Unul din cele mai complicate şi mai “turbulente” cazuri înregistrate în acest minister a fost acela al Gerdei Schröder, recrutată de unul din cei mai productivi „agenţi Romeo” care acţionat sub numele de cod „Kranz”. Gerda, cunoscută în documentele Stasi sub numele „Rita”, a devenit dependentă sexual de „Kranz”, căruia i-a transmis informaţii atât din acest minister, cât şi de la Ambasada RF Germania de la Varşovia. A devenit o totuşi „colaboratoare” dificilă, dat fiind că abuza de alcool. Situaţia a devenit de-a dreptul periculoasă, căci „Rita” obişnuia să organizeze la domiciliul său petreceri mai mult decât zgomotoase. La 30 mai 1979, Gerda este arestată.

Una din cele mai „productive” şi longevive agente STASI recrutată prin „metoda Romeo” care a acţionat mai ales în mediul diplomatic a fost Helge Berger. Agentul recrutor a fost Peter Krause care face cunoştinţă cu Helge încă în 1965, când ea urma o specializare la Paris, şi „colaborează” cu aceasta până în 1976. „Recrutarea” fusese înlesnită de faptul că Helge venea după o dezamăgire în dragoste care o făcuse sensibilă la avansurile lui Krause. În ciuda precauţiunilor luate de Helge şi iubitul ei (acesta îi promisese că, în caz că va fi în pericol, o va aduce în RD Germania), contraspionajul vest-german a început supravegherea ei, fiind arestată în 1976, la Dortmund. La percheziţia domiciliului Helgei, a fost găsită o mare cantitate de documente secrete, dar şi o importantă sumă de bani, dovadă că relaţia Helgei cu Krause nu era pur sentimentală.

Arestarea  lui Helge a produs o adevărată „explozie“ în Ministerul Federal de Externe, colegii săi considerând-o ca fiind „o persoană deosebit de inteligentă, cu calităţi de adaptare“.

O „specialistă” în miniştri

Uneori spionajul sovietic folosea serviciile unor agente est-germane. Gerda Munsinger (1929 –1998) a acţionat ca agentă KGB în Canada, activitatea sa vizându-i mai ales pe miniştri. Născută în Germania de Est, emigrează, în 1955, în Canada. Lucrând într-un club de noapte, intră în relaţii cu o serie de oficialităţi, între care şi miniştri, astfel încât Munsinger este expulzată în Germania de Est, în 1961. Ulterior, ziarele canadiene au relatat despre activitatea sa de agentă, ceea ce a dus la declanşarea aşa-numitei „afaceri Munsinger” şi demisia unor miniştri. Deşi se relatează despre moartea sa, este identificată în München, unde trăia în obscuritate. Despre acest caz, în 1992, este turnată în Canada pelicula Gerda.

Fascinată de Wolf

Gabriele Gast (1943-) a îndeplinit funcţii dintre cele mai importante în cadrul sistemului informativ al RF Germania, analist al serviciului vest-german de contra­informaţii (BND), iar, din 1987, directoare adjunctă a departamentului pentru Europa de Est din cadrul acestei agenţii. A dobândit cea mai înaltă poziţie deţinută de o femeie în cadrul BND.  Şi totuşi, unul din motivele care  au determinat-o pe Gast să devină spioană se lega şi de faptul că nu era de acord cu sistemul politic din RF Germania. La acestea se adaugă, aşa cum se consemnează în documentele din „arhiva Mitrohin”, şi faptul că era, pur şi simplu, fascinată de personalitatea lui Markus Wolf, şeful STASI.

Schizofrenia „agenţilor Romeo”

Nu numai victimele, ci şi „iubiţii” lor sufereau urmări psihice grave, cum o demonstrează cazul „Monika Hager”. Aşa cum va declara mai târziu, unul din motivele care a făcut-o să devină agentă a fost faptul că colaborarea cu Stasi îi asigura un anumit „confort” psihologic: „Nu aveam nevoie de nici un psiholog…. Am căutat întotdeauna o mamă şi un tată şi i-am găsit…”

Desigur interesante sunt şi punctele de vedere ale recrutorilor, ofiţeri Stasi, cum este cel care a coordonat-o pe Monica,  „Ernest”, desigur exprimate după dizolvarea agenţiei: „Ei /agenţii/ trăiau cu două feţe, ceea ce, după o perioadă, ducea la o schizofrenie îngrozitoare”.