Jumătate din cumpărătorii online plătesc mai puţin de 100 de euro

Autor: Ana Maria Petcana 25.03.2014

Dintre aceştia, 25,6% alocă între 91 şi 255 lei (21-50 euro) pentru cumpărăturile online, 18% între 226 şi 450 lei (51-100 euro) şi 16% între 1 şi 90 lei (1-20 euro).

Un procentaj important, de 23,3%, este înregistrat şi în cazul persoanelor care alocă între 451 şi 1.300 lei (101-300 euro) pentru achiziţii de pe internet.

La extrema cealaltă, la fiecare 100 de cumpărători online din România există unul care în ultimele 6 luni a achiziţionat un produs sau serviciu cu valoare mai mare de 1.000 euro.

De asemenea, numărul femeilor care au cumpărat doar lucruri cu valoare redusă (până în 20 de euro) de pe internet în ultima jumătate de an este aproape dublu faţă de cel al bărbaţilor aflaţi în aceeaşi situatie (21,7% femei versus 12,6% bărbaţi).

Pe de altă parte, pe măsură ce vârsta creşte, cumpărătorii tind să cumpere produse din ce în ce mai scumpe online. De exemplu, procentajul celor care au achiziţionat în ultimele şase luni cel puţin un produs mai scump de 100 euro este de 17% în rândul tinerilor (18-24 ani) şi creşte la 41% pentru categoria 25-44 ani şi la 58% pentru cei cu varsta între 45 şi 55 ani.

Educaţia joacă un rol important în achiziţia produselor cu valoare mare de pe internet. Astfel, produsul cel mai scump cumpărat de persoanele cu educaţie superioară este în medie de două ori mai scump decât cel achiziţionat de persoane cu educaţie medie şi aproape de trei ori mai scump decât cel achiziţionat de persoanele cu educaţie scăzută.

"Dacă la început motivaţia principală de a face o achiziţie online era dată de obţinerea unui preţ mai bun, aceasta migrează încet, încet către confort sau economia de timp. În felul acesta, produsele cu valoare mai mică încep să devină interesante pentru cei care cumpără online nu atât prin prisma economiei de bani realizate cât mai ales prin prisma experienţei de cumpărare", afirmă Daniel Enescu, managing partner al Daedalus Millward Brown.

Studiul a fost realizat prin interviuri online pe un eşantion de 600 respondenţi din panelul Daedalus Online şi este reprezentativ pentru populaţia utilizatorilor de internet cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 ani.