Romii României (III)/ de Alex Dima

Educaţia copiilor dar şi a părinţilor sunt soluţii pentru integrarea romilor care trăiesc în sărăcie şi marginalizare. Reprezentanţii romilor susţin că astăzi în şcoli sunt 250 de mii de tineri romi. Din păcate, datele arată că mare parte din ei abandonează şcoala înainte de a termina 8 clase. În ajutorul celor aflaţi în nevoie au sărit de-a lungul timpului multe organizaţii neguvernamentale care au accesat milioane de euro din fonduri europene, au făcut averi, dar pentru romi n-au făcut mare lucru. Ne întoarcem acum la Ponorâta!

Ne-am întâlnit cu Claudia, mama Jeaninei, a doua zi dimineaţă devreme pe drumul care leagă Ponorâta de Târgu Lăpuş. Cu un copil de doar 3 luni în braţe pornise la cerşit. Face acest drum în fiecare zi pe jos. 15 km dus, 15 întors.

Acasă, Lucian, soţul Claudiei, îi îmbracă pe copii pentru prima zi de grădiniţă. Pentru că le-am atras atenţia, aseară după plecarea noastră i-a spălat.

Şi în cortul lui Armando se dă trezirea. Tatăl îi trage pe el o bluza roşie cu blană, care probabil n-a văzut apa niciodată şi îi îndeasă în picioarele murdare o pereche de încălţări ponosite.

Pentru tata urmează o altă zi în care...va sta.

E opt dimineaţa şi pentru copii e prima zi de grădiniţă. De prin case şi de printre bălării toată lumea se îndreaptă spre grădinţa construită cu fonduri europene la ei în sat.

Copiii sunt preluaţi de voluntarii fundaţiei Ovidiu Ro înfiinţată de Leslie Hawke, mama celebrului actor Ethan Hawke. Copiii păşesc timizi în grădiniţă în timp ce părinţii lor îi privesc curioşi şi neîncrezători de pe la garduri. Unii au venit în picioarele goale. Primul lucru pe care îl fac este spălarea.

Armando e primul la rând.

Sunt timizi, speriaţi, mulţi nu ştiu încă să vorbească. Sunt trimişi de famile la grădiniţă pentru că aici au o masă şi pentru că fundaţia le dă părinţilor 50 lei pe lună pentru fiecare copil, cu condiţia să nu absenteze.

I-am lăsat pe copii în grădiniţă şi am ieşit pe uliţa satului.

„Sunt copleşiţi, sunt deprimaţi, sunt anemici. Sunt epuizaţi. Şi nu văd nicio speranţă. Sunt fără speranţă. Asta e parte din problemă. Când ai speranţă te ridici şi faci ceva. Adică unul dintre cele mai bune lucruri ale programului e faptul că le dăm bonuri de masă şi asta îi scoate din casă dimineaţa şi măcar îşi duc copiii la şcoală.”

Şi ne-am întâlnit cu tatăl lui Armando, venit să ceară doamnei Hawke câţiva bani pentru acoperiş. Ajungem la casa ţiganului, începe un dialog stupefiant:

- Doamne Dumnezeule! De ce nu ai casă?

- Nu am făcut. Nu mi-a făcut primarul casă.

- Dar de ce nu faci tu casă?

- N-am avut bani, de unde?

- Dar ai muncit?

- Am muncit aşa pe la oameni câte o sută, câte două sute…

Proiectul lui Hawke se adresează copiilor de grădiniţă, pe care pe lângă informaţiile oferite încearcă să îi înveţe cu programul, cu mersul zilnic la cursuri.

„Aici nu cred că ce facem noi e o soluţie de sine stătătoare – spune Maria Gheorghiu, director Ovidiu Rom. Ar fi nevoie de soluţii integrate. Nu numai educaţional. Proiectul nostru acoperă vârsta preşcolară. Or, ar fi nevoie de şcolar şi de gimnazial. De genul afterschool, de programe remediale, alfabetizare pentru părinţi. Faptul că cei mici ştiu mai multe decât ştiu părinţii sau ştiu cei de a treia şi a patra nu e ok. Pentru că riscăm ca ce învaţă ei în primii ani de grădiniţă să dispară în timp.”

Acum, fundaţia ar dori să extindă programul la nivel naţional.

1.400 de copii din toată ţara fac parte din acest program. Pentru a beneficia de el, copilul nu trebuie însă să absenteze nemotivat.

Cu Maria Gheorghiu ne-am întâlnit şi la Târlungeni lângă Braşov. Aici mulţi copii au absenţe şi părinţii n-au mai primit bani.

Şi astfel de situaţii sunt cu zecile de mii. Părinţi care refuză să îşi trimită copiii la şcoală. Peste 250.000 de copii romi figurau înscrişi în învăţământ la ultimul recensământ. Nu toţi însă termină şcoala.

Studiile arată că doar 20% dintre copiii romi merg la liceu sau la şcoala profesională. Asta înseamnă că 80% din tinerii romi n-au nicio calificare.

Comuna Grajduri, Iaşi.

Ferdinand Stănescu este bulibaşă în această comunitate, un sat de palate, care îţi sar în ochi când treci prin acest colţ de ţară. Stănescu este un susţinător al emancipării romilor şi spune că educaţia este cheia evoluţiei, dar chiar propriii nepoţi chiulesc de la şcoală.

Sociologul Gelu Duminică susţine că pentru a afla dacă un elev rămâne cu ceva din şcoală să îl pui să scrie cuvântul „coropişniţă”. Cu bulibaşa de faţă am făcut acest test.

Stănescu locuieşte într-un palat cu simbolul euro pe pereţi. Ne-a primit în casă. Pe casă nu are turnuleţe. De la geamul palatului se văd şi palatele cu turnuleţe dar şi casele amărâţilor din Grajduri. L-am întrebat cum vede o soluţie pentru romii care trăiesc sub pragul sărăciei, în condiţii inumane. „Îs bătuţi de soartă pentru că Dumnezeu, când te naşti, dacă el îţi porunceşte să fii bogat, vei fi bogat, dacă el îţi porunceşte să munceşti mult şi să fii sărac, vei fi sărac.” Chiar credeţi treaba asta? „Eu cred. Eu sunt credincios. Da, dar nu mi se pare foarte corect. Acuma ce putem să îl contrazicem pe Dumnezeu? Nu. Să mergem la omul ăla şi să găsim o soluţie...dar ce faci cu milioanele de oameni?”

La câţiva kilometri de palatele din Grajduri 1.800 de romi trăiesc în comuna Lungani, satul Crucea, declarat în 2010 cel mai sărac loc din Uniunea Europeană. Aici natalitatea e la ea acasă. În 2012, 280 de femei au rămas gravide. Pentru că 30% dintre oamenii locului sunt romi, conform legii, la intrarea în sat ar trebui amplasate plăcuţe bilingve. Lucru cerut acum de ONG-uri.

De cum opreşti aici, eşti înconjurat de oameni care îţi cer câte ceva. Din aproape 2.000 de oameni niciunul nu este angajat. Trăiesc din ajutorul de la stat. Nu munceşte niciunul. Aşteaptă să le dea primăria ajutor social. Strada e mizerie. Pentru 200 de lei nu vor nici să măture strada. N-au unde să muncească. Îi întreb dacă au încercat să se ducă undeva. Răspuns negativ. Dacă au încercat să plece. Răspuns negativ.

Aşteaptă numai să le dea primarul ceva.

În ultimii ani, au venit mulţi bani de la Uniunea Europeană pentru a-i scoate pe romi din întuneric. Multe milioane de euro au plecat de la Uniune, dar la romi au ajuns puţine, iar rezultatele sunt aproape de zero.

Gelu Duminică a accesat un milion de euro pentru un proiect. Râde acum când îşi aminteşte prin ce a a trecut. „58, 60, 61 de dosare... şi mai trebuie să ducem câteva hârtii acum. Vorbesc foarte serios. Asta e implementarea de proiect structural. Nimeni nu ne-a controlat niciodată la ce se întamplă cu oamenii.” Adică aţi făcut toată nebunia asta de 2 dulapuri de dosare... şi nimeni nu v-a întrebat vreodată? „Nu. Adică Investeşte în oameni - sloganul pe fonduri structurale, sloganul, asta e sloganul, s-a transformat din punctul nostru de vedere în Investeşte în hârtii. Te duci la baie, are legatură cu proiectul, faci hârtie. Nimeni nu a verificat vreodată dacă banii cheltuiţi au schimbat ceva în comunitate, dacă investiţia a avut vreun rost.” Şi asta se întâmplă cu toate proiectele? „Din ştiinţa noastră, da.” Şi câţi bani s-au cheltuit? „Pe romi? 250 de milioane de euro. În ultimii 7 ani. 250 pare mult dar este 1% din fondurile pe care România le are.

 

Comuna Popeşti, Iaşi. O localitate fără romi declaraţi la recensământ. Şi cu toate astea, în 2006, primarul Neculai Mocanu a accesat 41.000 de euro din fondurile destinate romilor pentru a construi o fabrică de bricheţi de rumeguş, în care să lucreze romi. A cheltuit banii, dar n-a făcut nimic. Acum încearcă să ne convingă că afacerea a mers, dar a fost distrusă după plecarea sa. Ar fi funcţionat doi ani. Câţi oameni munceau în ea? Pentru început erau patru. Acum nu mai e nimic? Toate îs de izbelişte.

În locul în care primarul se jura că a investit banii europeni nu e nici urmă de fabrică. Neculai Mocanu a fost acum condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.

 

Alba Iulia. Ajungem la o vilă achiziţionată printr-un proiect pe fonduri europene. Acum, proiectul s-a finalizat, iar vila a rămas în proprietatea celui care a accesat fodul, Gruia Bumbu. A fost şeful Agenţiei Naţionale pentru romi, după care s-a specializat în accesarea fondurilor europene. În toamna lui 2013 avea peste 60 de proiecte depuse şi deja 18 milioane de euro accesate şi consumate. E speriat de perspectiva în care numărul romilor care nu muncesc va creşte. „E o chestie foarte simplă. Noi doi plătim taxe şi impozite la stat. O să îmbătrânim. Nouă cine o să ne plătească pensia?

Prin fundaţia sa a accesat până acum fonduri pentru reconversia şi educarea romilor. Despre Gruia Bumbu presa a scris că are salarii de sute de mii de euro de pe urma proiectelor. Bumbu nu neagă acest lucru. Ne-a arătat ce trebuie să conţină un proiect pentru a primi undă verde şi bani europeni.

I-am cerut să ne prezinte rezultatele unui proiect care i-a rămas la suflet, o realizare.

Câştigul cursurilor organizate pe fonduri europene este că oamenii sunt plătiţi pentru a le urma. Puţini îşi găsesc de muncă după aceea în domeniul în care au fost şcoliţi.

Sociologul Gelu Duminică, consideră că salvarea trebuie să pornească din rândul romilor. Dându-le exemple de oameni care au reuşit.

Liderul romilor vede altă soluţie. „Se pot face multe. Numai că măsurile pe care le întrevăd s-ar putea să fie considerate cam dure. Dacă statul român s-ar gîndi că ar trebui să existe cum existau o dată internatele în care duceai copilul luni şi îl luai sâmbătă. Eu unul, şi nu îmi este jenă să spun, am trăit în asemenea formă de internat de la 2 ani până la 7 ani. Aveai foarte multe lucruri de învăţat. Aveai condiţii să te speli...”

Strategia naţională pentru rromi vorbeşte despre 4 soluţii pentru integrarea lor: educaţie, sănătate, locuinţe şi locuri de muncă. Dar, pentru a da rezultat, toate aceste soluţii trebuie aplicate în acelaşi timp. Or asta nu s-a întâmplat până acum nicăieri. Pentru că nu sunt bani, n-a existat voinţă şi interes.

Am întrebat-o pe Leslie Hawke ce caută în acest colţ uitat de lume. „Cred că simt o chemare să fac asta. Ştii fraza lui Gandhi «fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume»? Poţi să critici lucrurile dacă nu vrei să faci ceva ca să le îndrepţi. Aşa că am venit în România şi am văzut problema asta şi mi-am spus ok, dacă eu n-o fac, cine o s-o facă? Pot să mă întorc acasă şi să fiu împăcată cu mine? Să trăiesc doar pentru mine? Am privilegiul de a avea timpul şi venitul să pot să fac asta, să încerc să ajut. Bineînţeles că e copleşitor. Ceea ce mi se pare cel mai descurajant aici e că majoritatea românilor se gândesc că nu poţi să faci nimic în legatură cu asta. Oamenii ăştia sunt imposibili. Nu sunt imposibili, doar că au fost marginalizaţi de generaţii în locuri în care se poartă necivilizat. Trăiesc necivilizat. Dacă nepoata mea ar creşte aici ea nu ar fi civilizată.”

 

La Ponorâta grădiniţa e gata. Copiii se întorc la casele lor şi la acelaşi stil de viaţă. Din tot satul, doar un singur om este angajat şi un singur om a reuşit să termine opt clase. Majoritatea abandonează şcoala până în clasa a şaptea. Trăiesc pe un deal, uitaţi şi izolaţi. Singurul sprijin vine de la stat, care le dă în fiecare lună bani, bani pentru care nu le cere nimic. Pentru ei guvernanţii au tomuri întregi de strategii, dar nimeni nu se încumetă să calce pe aici, să le aplice, să schimbe ceva. Şi tot pentru ei s-au accesat şi cheltuit milioane de euro. Aiurea şi degeaba. Aici natalitatea este în floare. Şi în această situaţie sunt sute de mii de oameni. Dacă nu acţionează acum, dacă nu integrează această populaţie, peste ani de zile România va avea o problemă gravă. O bună parte din populaţie va fi asistată, analfabetă şi fără nicio specializare. De altfel, noi cu toţii ar trebui să renunţăm la prejudecăţi şi să încercăm să le acordăm acestor oameni o şansă, să le întindem o mână, să-i tratăm ca pe egali, să-i ajutăm să se integreze, să îşi schimbe viaţa pentru că dincolo de a fi romi sunt români, fac parte din viitorul acestei ţări şi într-o bună zi ei ar putea să ne plăteasca pensiile.

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea „România, te iubesc!” din 2 martie 2014