Imagini din satelit de dinainte şi după alunecările de teren din SUA care au dus la moartea a 25 de persoane

Ziarul Financiar 27.03.2014
Agenţia spaţială americană - NASA, a publicat imagini din satelit cu zona în care au avut loc alunecările de teren, în urma cărora 25 de persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 90 au fost declarate dispărute.
 
Alunecarea de teren a avut loc într-o zonă rurală, în apropierea orăşelului Oso, la aproximativ 90 de kilometri nord de Seattle.
 
Şeful echipelor de salvare din comitatul Snohomish, John Pennington, a anunţat că bilanţul persoanelor dispărute a fost revizut la 90 de persoane, faţă de 176 comunicat anterior de autorităţi.
 
El a precizat că niciun cadavru nu a fost scos de sub dărâmături miercuri, iar până în prezent 16 corpuri au fost recuperate şi alte opt au fost localizate, bilanţul ridicându-se la 24 de morţi, dar ar putea creşte joi, potrivit echipelor de salvare.
 
Sâmbătă, o parte a unui deal din apropierea comunităţii rurale Oso, la nord de Seattle, s-a prăbuşit peste un râu din apropiere, provocând o alunecare de teren devastatoare. Locuitorii au fost avertizaţi de serviciile de salvare despre posibilitatea producerii unor alunecări de teren după ploile abundente din ultimele săptămâni.
 
Aproximativ 200 de persoane participă la operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori.