Nemţii de la Rewe vor să dubleze numărul de magazine Penny şi XXL Mega Discount până în 2020. Afacerile s-ar apropia de 1 mld. euro

Autor: Cristina Roşca 31.03.2014

Rewe România, compania care operează pe piaţa locală lanţurile de magazine Penny Market şi XXL Mega Discount, va deschide 20 de magazine pe an sub cele două branduri până în 2020, proces de expansiune ce va duce la dublarea reţelei la circa 300 de unităţi. În acest context, rulajul companiei s-ar putea apropia atunci de 1 mld. euro, potrivit estimărilor ZF.

WikiZF: Profilul companiei Rewe România

„Avem în plan deschiderea a 20 de magazine pe an sub cele două branduri - Penny şi XXL - până în 2020“, au declarat pentru ZF repre­zentanţii Rewe. Ei nu au precizat cum vor fi împărţite deschiderile pe cele două branduri şi nici către ce oraşe se vor orien­ta. Investiţia într-un magazin al compa­ni­ei se ridică, potrivit datelor comunicate an­te­rior de oficialii Rewe România, la circa 2 mil. euro, astfel că cele 140 de magazine noi ar putea implica investiţii de circa 280 mil. euro.

Vedeţi aici evoluţia numărului de magazine din fiecare reţea în ultimii ani