Isărescu: Creditarea în lei parcă merge într-un ritm destul de vioi, nu alert. Dar scăderea creditării în valută este accentuată

Autor: Claudia Medrega 31.03.2014

Creditarea în lei evoluează într-un ritm „destul de vioi“, în timp ce scăderea împrumutu­rilor în valută este accentuată, dar în câteva luni creditul total ar putea să revină în terenul pozitiv, apreciază Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. El nu pare foarte mulţumit de nivelul la care au coborât dobânzile la credite şi susţine că mai există „câmp de reducere“.

Începând din a doua jumătate a anului trecut s-a conturat un trend de înlocuire a finanţărilor în valută cu împrumuturi în lei. Creditul în lei pentru populaţie şi firme a crescut în februarie cu echivalentul a 250 de milioane de lei. Creşterea este de peste 2% compa­rativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, creditul în valută şi-a continuat declinul, scăzând cu mai mult de 7% în ultimul an, iar creditarea totală a rămas pe minus. La nivel agregat, creditarea a scăzut cu 2% faţă de februarie 2013.

„Creditarea în lei parcă merge în ritmul, să nu spun necesar, dar într-un ritm destul de vioi, nu alert. Scăderea creditării în valută este, însă, ceva mai accentuată. De aceea suma lor, creditarea în lei şi valută, este încă în teritoriu negativ“, a declarat Isărescu la briefingul de presă de după şedinţa de politică monetară de vineri.

BNR a decis să „îngheţe“ dobânda-cheie la nivelul de 3,5% şi să menţină ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) la nivelurile de 12% la lei şi 18% la valută.