„Suntem o ţară cu resurse! De ce să nu avem carburanţi ieftini?”

Autor: Mirabela Tiron 02.04.2014

Felix Pătrăşcanu, unul dintre cei trei acţionari ai companiei de curierat FAN Courier, cel mai mare jucător privat de pe această piaţă, cu afaceri de 60 mil. euro, spune că ieri a vorbit toată ziua despre impactul negativ al accizei pe carburanţi.

„40% din costurile companiei sunt cu combustibilul. În urma introducerii acestei accize am calculat că ne vor creşte cos­turile cu 7-8%. Această acciză are un impact urât asupra cos­turilor companiei, care vor creşte, are impact şi asupra in­ves­tiţiilor şi profi­tu­lui implicit.“

Mai mult, Pătrăşcanu spune că este convins că banii din acciză nu se vor duce în proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii. „S-a tot spus că dacă nu se introduce acciza nu vor fi bani de pensii sau că banii vor fi folosiţi în proiecte de infrastructură, sunt convins că nu se vor duce aici.“

În ultimii zece ani, bugetul Transporturilor a fost de 25 de miliarde de euro, bani cu care s-au construit 645 de kilometri de autostrăzi.

În opinia lui, statul ar fi trebuit să facă un efort să reducă numărul de angajaţi din sistemul bugetar, să reducă toate cheltuielile, nu doar să îngreuneze mediul privat cu taxe în plus. „Nu au gândit bine, nu pot avea o scuză pentru acest lucru. Vor creşte tarifele nu doar la transport, ci la toate produsele, ce nu ţine acum de transport? Şeful nostru de flotă a încercat să ne facă o surpriză şi să alimenteze înainte de această scumpire, erau însă cozi infernale la benzinării.“

Antreprenorul spune că guvernanţii ar trebui să ia măcar şi câteva măsuri care să susţină mediul privat, „să compenseze introducerea acestei accize prin reducerea costurilor cu forţa de muncă, scutirea impozitului pe profitul reinvestit“. „S-a tot spus că ne aliniem astfel la preţurile carburanţilor din alte ţări, dar noi suntem o ţară cu resurse proprii, de ce să nu avem carburanţi mai ieftini, să avem măcar acest atu?“

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.04.2014