Fraţii Cristescu îşi dau anul acesta dividende de 17 milioane de lei din profitul Foraj Sonde Craiova

Autor: Adrian Cojocar 03.04.2014
Conducerea Foraj Sonde Craiova (FOSB), firmă de foraj con­tro­lată de oamenii de afaceri Marius Cris­tescu şi Emil Cristescu, au propus pentru acest an distribuirea unor divi­den­de record, în valoare totală de 17,8 mil. lei (4 mil. euro) din profitul de anul trecut, care s-a cifrat la 23,7 mil. lei (5,3 mil. euro).
 
Compania a obţinut în 2013 cele mai mari afaceri de la înfiinţare, depă­şind nivelurile de dinainte de criză, avansând cu 74%, până la 169,3 mil. lei (38,1 mil. euro). Ca urmare, profitul societăţii s-a majorat de asemenea de 4,3 ori în aceeaşi perioadă.