Şeful Apulum Alba Iulia: Negociem cu IKEA dezvoltarea unei noi game de produse

Autor: Laurentiu Cotu 07.04.2014
Producătorul de articole din porţelan Apulum, unul dintre principalii fur­nizori locali ai concernului suedez IKEA, mizează în acest an pe o cifră de afa­ceri de peste 20 mil. euro, mai mult cu 15% faţă de anul trecut, datorită co­men­zilor în creştere la export. Com­pa­nia a realizat anul trecut o cifră de afa­ceri de aproximativ 78 mil. lei (17,5 mil. euro), în creştere cu 7,5% faţă de anul anterior.
 
„Pentru acest an ne-am propus o cifră de afaceri de peste 20 de milioane  de euro, lucru posibil datorită creşterii cererii la export. Negociem cu IKEA dezvoltarea unei noi game de produse, începând de anul viitor“, a declarat pentru ZF Transil­va­nia Ioan Voican, direc­to­rul executiv al com­paniei Apulum.