Blocată dinspre vest, Rusia va căuta în est tehnologie, bani şi clienţi pentru gaze naturale

Autor: Ioana Tudor 07.04.2014

Pentru că economia riscă să-i fie afectată serios de blocajul financiar şi diplomatic al statelor occidentale în vest, Rusia caută ajutor în Asia, mai precis o piaţă de desfacere pentru gazele naturale în China, tehnologie din Japonia şi investiţii din Coreea de Sud.

Aici însă negocierile vor fi mai dure ca în Europa deoarece China va vrea cu siguranţă controlul surselor de energie, chiar dacă ele sunt ruseşti, iar Japonia va cere la schimb teritorii.  

„Regiunea Asia-Pacific este centrul creşterii economiei mondiale. Nu am colaborat cu aceste regiuni atât de activ precum am fi vrut“, a afirmat Aleksei Uliukaev, ministrul rus al economiei, citat de Financial Times. Comerţul Rusiei cu China, Japonia şi Coreea de Sud s-a situat anul trecut la 150 miliarde de dolari, de trei ori mai mici com­parativ cu relaţiile comerciale cu Eu­ropa. Cele trei state asiatice au con­tribuit până la sfârşitul anului 2012 cu doar 6,1 miliarde de dolari la soldul de 496 de miliarde de dolari al investiţiilor directe străine în Rusia.

Analiştii ruşi consideră că tensio­narea relaţiilor cu Occidentul va acţiona ca un catalizator al apropierii Rusiei de Asia. „Preşedintele Vladimir Putin vorbeşte de mult timp despre reorientarea către est. Criza din Ucraina asigură justificare ideologică pentru grăbirea pasului“, a explicat Fiodor Lukianov, preşedintele Consiliului pentru Politici Externe şi de Apărare.

Însă această reorientare este mai dificilă decât pare la prima vedere.

„Avem în faţă nimic mai puţin decât o reorientare strategică complexă. Elitei noastre politice îi place să vorbească despre Rusia ca despre o ţară care se întinde din Europa până în Kamceatka, dar nu s-a interesat niciodată de ceea ce este dincolo de Urali“, a prezentat situaţia Mihail Titarenko, directorul Institutului de Studii Orientale al Academiei Ruseşti de Ştiinţe.

Primul test practic va fi contractul de mult timp amânat prin care mo­nopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom ar trebui să furnizeze combustibil în China. Următoarea rundă de negocieri este progra­mată pentru marţi.

„China vrea o colaborare în domeniul energiei în care să poată controla participaţii la proiecte şi nu să fie doar simplu cumpărător“

Faptul că Rusia are acum nevoie de acest contract mai mult ca niciodată va face mai dificile negocierile pentru preţuri, spun surse apropiate situaţiei. Acestea sunt încrezătoare că va fi totuşi semnat un acord când Putin va vizita Beijingul luna viitoare.

„Această înţelegere ar putea fi inclusă într-un pachet mai mare care cuprinde participarea Chinei la dezvol­tarea infra­structurii din Siberia şi din Orientul Îndepărtat“, a afirmat un oficial rus.

Printre proiectele incluse ar putea fi dezvoltarea a trei depozite de cărbune şi modernizarea sistemului învechit de cale ferată din Siberia. Analiştii ruşi atrag atenţia că Moscova va trebui să se obişnuiască cu un rol mai important al Chinei ca investitor. „China vrea o colaborare în domeniul energiei în care să poată controla participaţii la proiecte şi nu să fie doar simplu cum­părător“, a explicat Dmitri Trenin, directorul  Carnegie Moscow Centre. Acest parteneriat va fi unul la care Rusia va trebui să fie foarte atentă. Ruşii sunt reticenţi în ceea ce priveşte investiţiile chinezeşti deoa­rece China, cel mai populat stat din lume şi cu prea puţin teren arabil, ar putea urmări vastele teritorii siberiene, nepopulate şi bogate în resurse.  

Moscova încearcă să pună în balanţă cu China alte state asiatice. „Japonia este avută în vedere ca sursă de tehnologie, iar Coreea de Sud ca sursă de investiţii“, spune Trenin. Japonia este cea mai interesată de schimbările de politică ale Rusiei deoarece are interese contrare Mos­covei în condiţiile în care-şi dispută cu Rusia suveranitatea câtorva insule din nord. Analiştii cred că situaţia actuală ar putea fi o oportunitate pentru cele două părţi să-şi rezolve pro­blemele teritoriale. „După ce a anexat Crimeea, Putin îşi poate permite să ofere ceva“, a mai spus Lukianov.

Gazprom, cea mai mare companie ru­sească, priveşte şi ea către Asia, dar şi mai de­parte. Aceasta va înceta să mai caute in­vestitori în SUA şi Europa şi va încerca să gă­sească acţionari noi şi cumpărători de obli­gaţiuni în Orientul Mijlociu, America de Sud şi Asia, mai ales în China, notează Bloomberg.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.04.2014